Această clădire va deveni un Centru de informare şi promovare turistică a Oradiei şi Bihorului. Cu acest prilej, imobilul va fi recondiţionat. Proiectul va beneficia şi de finanţare europeană. Clădirea are 792 de metri pătraţi suprafaţă utilă, din care 345 de metri pătraţi vor fi alocaţi Centrului.
La parter, va exista un spaţiu de relaţii cu publicul, ce va dispune de materiale informative de promovare turistică a judeţului. La mezanin va fi o sală de şedinţe şi protocol, iar la etaj va fi amenajată o sală de proiecţii pentru promovarea turistică a Bihoului. Este vorba despre sala care e folosită azi de Teatru ca sală studio.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 1,7 milioane lei noi, UE contribuie cu 1,16 milioane, Guvernul cu 171.121 lei, iar CJ Bihor cu 34.000 lei. 322.620 lei reprezintă bani pe care UE nu-i decontează (valoare neeligibilă).
Şi în Vad
Marti, consilierii judeţeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru un Centru multifuncţional de promovare a turismului la Vadu Crişului. Acesta ar urma să fie amplasat în apropierea Peșterii
Vadu Crișului, într-o clădire cu etaj, aflată miercuri într-o stare avansată de degradare. Pentru acest Centru se doreşte realizarea a încă unui corp de clădire, cu regim de înălţime parter+mezanin.
Valoarea totală a investiției s-ar ridica la 3,4 milioane de lei, inclusiv TVA, cu o durată de realizare a investiției de 14 luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!