Înfrângere dezamăgitoare în faţa echipei CSM Steaua

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
1Comentariu
Înfrângere dezamăgitoare în faţa echipei CSM Steaua
CSM CSU Oradea a pierdut meciul din deplasare cu CSM Steaua, contând pentru ultima etapă din prima fază a sezonului regulat.

Gazdele s-au impus cu scorul de 85-80, după o partidă pe care orădenii au controlat-o după pauză şi au lăsat impresia că o pot câştiga. Din păcate, echipa noastră şi-a pierdut luciditatea în ultimele trei minute ale întâlnirii şi a fost învinsă într-un final de coşmar. Nu este de altfel primul meci pierdut în acest fel de echipa orădeană în actualul sezon.

CSM CSU a avut practic doar două sferturi reuşite în partida de la Bucureşti, primul şi cel de-al treilea, adjudecate cu 14-12, respectiv 24-14. Au fost din nefericire singurele secvenţe ale meciului în care echipa noastră a jucat la potenţialul său real, cu o apărare solidă şi determinată.

Final nefast

Momentele care au decis soarta întâlnirii au foste cele două coşuri consecutive de la distanţă ale lui Zekovic, care a egalat scorul în minutul 37, 79-79. Echipa orădeană a acuzat din plin şocul şi nu şi-a mai revenit, fiind depăşită incredibil în ultimele minute.

În continuare, Flowers, care a fost şi el decisiv pentru gazde, şi-a adus echipa în avantaj şi a stabilit scorul final, 85-80. Această cădere din ultimele minute este greu de explicat. În plus, echipa noastră a fost dominată din nou la recuperări, raport 38-29, capitol la care altădată rareori eram întrecuţi. Au abundat şi erorile individuale, inexplicabile pentru jucători atât de rutinaţi şi de experimentaţi.

În urma acestui rezultat, CSM CSU se află pe locul 4 înainte de Final 6, la trei puncte distanţă de ocupantele primelor două poziţii, BC CSU Sibiu, respectiv U BT Cluj-Napoca. JB – G.N.

CASETA TEHNICĂ

Sala Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”. Spectatori: circa 250

CSM Steaua Eximbank – CSM CSU Oradea 85-80 (12-14, 30-24, 14-24, 29-17)

CSM Steaua: Falker 11, Negoiţescu 2, Flowers 11, Marinov 12, Darwiche, Runkauskas 6, 17 (1×3), Baciu 6, L. Lapornik 17 (1×3), Zekovic 20 (4×3). Nu au jucat: Diculescu, Fraseniuc. Antrenor: Jukka Toijala

CSM CSU Oradea: Richard 24 (2×3), Mandache 12 (3×3), Valeika 7, Kariniauskas, Gajovic 10 (2×3), Denison 10 (1×3), Pasalic 17 (3×3), Ţîbîrnă, Nicolescu. Nu au jucat: Fometescu, Gavrilă. Antrenor: Cristian Achim. Asistenţi: Milan Mitrovic, Marius Marinău

Arbitri: Alexandru Olaru, Bogdan Olar, Mircea Şerban. Comisar FR Baschet: Mircea Martiş



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor