Înfrângere neaşteptată la Galaţi

De Gavril Nutiu
5Comentarii
Înfrângere neaşteptată la Galaţi
© FOTO: Raul Simea
CSM CSU Oradea a fost învinsă în deplasare de Phoenix cu scorul de 67-65.

Baschetbaliştii orădeni au suferit un eşec cu totul surprinzător pe terenul penultimei clasate înaintea acestei etape, după un meci dramatic. Echipa noastră a părut sleită de puteri, în condiţiile absenţei, încă din start, a trei titulari din rotaţia de bază: Nicoară, Barnette şi Pasalic. Ultimul dintre ei s-a accidentat în zilele premergătoare meciului, acuzând probleme musculare în zona inghinală. El nu a făcut deplasarea la Galaţi şi nu va pleca nici în Turcia, pentru meciul cu Pinar Karsiyaka.

Ca şi când cele trei absenţe nu ar fi fost suficiente, CSM CSU Oradea s-a confruntat cu încă o problemă medicală în partida cu Phoenix, internaţionalul Andrei Mandache suferind o contuzie la mîna de aruncare chiar în primul sfert. El a dat dovadă de spirit de sacrificiu pentru echipă, continuând să joace, dar randamentul său a fost afectat de această nouă accidentare. Mai mult, fundaşul Mirkovic a fost eliminat pentru cinci faulturi în sfertul patru.

Final nefast

Echipa noastră a început bine meciul de la Galaţi, aflându-se în avantaj la finele primului sfert, încheiat cu scorul de 15-19. Treptat, oaspeţii au început să resimtă oboseala şi gălăţenii au echilibrat partida. Phoenix s-a apropiat la un punct până la pauza mare, scor 33-34, trecând apoi la conducere după sfertul trei, scor 52-48. Gazdele au izbutit să se menţină în avantaj până la finalul partidei, chiar dacă Zeno a egalat scorul când mai erau 17 secunde, scor 65-65. Bojovic a marcat apoi pentru 67-65 când mai erau 4 secunde, după care Denison a efectuat o aruncare de la distanţă, dar mingea nu a intrat în coş.

Etapa viitoare, CSM CSU Oradea va primi pe terenul propriu vizita vicecampioanei BC Mureş Târgu Mureş iar marți va disputa meciul din deplasare cu Pinar Karsiyaka, din etapa a 8-a a Grupei B din Basketball Champions League. Echipa noastră nu va putea conta pe serviciile a trei titulari de bază – Nicoară, Barnette şi Pasalic. În plus, Mandache a suferit la rândul său o accidentare la mâna de aruncare şi este incert. În aceste condiţii, misiunea orădenilor în meciul de la Izmir pare să fie cu adevărat imposibilă.

CASETA TEHNICĂ

Sala Dunărea. Spectatori: 1300
Phoenix Galaţi – CSM CSU Oradea 67-65 (15-19, 18-15, 19-14, 15-17)
Phoenix Galaţi: Waters 11 (1×3), Petică, Pesic 7 (1), Milovanovic 12, Vlaicu 6, Bojovic 18 (1), Brandon 4, Guţoaia 9. Nu au jucat Forreiter, Vizitiu, Pârlog, Bolobiţă. Antrenor: Florin Nini
CSM CSU Oradea: Mirkovic 8 (1×3), Zeno 16 (1), Mandache 8 (2), Petrişor, Paşca, Lucic 13 (1), Denison 6, Ţîbîrnă 9 (1), Nicolescu 5 (1). Nu a jucat Sg. Pop. Antrenor: Cristian Achim. Asistenţi: Milan Mitrovic, Marius Marinău
Arbitri: Laurenţiu Grigoraş – Dragoş Nicolae, Şerban Raşoga. Comisar FR Baschet: Marius Marinescu
Eliminări pentru 5 faulturi: Guţoaia / Mirkovic



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor