Inimioare magice de Ziua Îndrăgostiţilor

Inimioare magice de Ziua Îndrăgostiţilor
Găsindu-ne în plină perioadă de criză, când donaţiile şi sponsorizările sunt în scădere, elevii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 Oradea împreună cu profesorii lor s-au hotărât să-şi ia soarta în propriile mâini. Astfel că, cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor aceştia au organizat o mică expoziţie cu vânzare.

Elevii au confecţionat obiecte felurite: inimioare pe băţ din polistiren, perniţe-inimioare de mătase, coliere-inimioare din ipsos, medalioane-inimioare din mărgele, clopoţei de vânt; aranjamente florale şi coşuleţe, sticluţe bogăţia casei şi bineînţeles inimioare din turtă dulce, pentru a îndulci inimile cumpărătorilor. Produsele au fost expuse vineri dimineaţa pe holul Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, fiind o ocazie minunată pentru liceeni să-şi facă cumpărăturile pentru ziua magică a Sf. Valentin chiar în pauza mare. Vineri după-amiază şi sâmbătă, profesorii şcolii vor expune produsele pe un stand la Hipermarketului Carrefour Era, unde vor aştepta noi cumpărători.

Scopul acestei manifestări a fost strângerea de fonduri pentru organizarea Festivalului Cultural Internaţional „Special Kids”, aflat la a III-a ediţie, eveniment derulat în cadrul parteneriatului şcolar multilateral Comenius „Învăţăm făcând, trăim muncind”.

Sloganul cu care elevii şi profesorii au încercat să sensibilizeze inimile a fost „Faceţi-i o surpriză plăcută de Ziua Îndrăgostiţilor  jumătăţii  dvs. şi în acelaşi timp ajutaţi un copil” şi chiar au reuşit.

V.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase