Inițiativa legislativă a parlamentarilor români în vizorul Comisiei Europeane

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
Inițiativa legislativă a parlamentarilor români în vizorul Comisiei Europeane
Aviz negativ al Comisiei Europeane pentru o inițiativă legislativă care ar duce la distrugerea naturii.

Federația Coaliția Natura 2000 România a sesizat Comisia Europeană (CE) cu privire la intenția parlamentarilor români de a legaliza deschiderea de cariere, mine și exploatări în ariile naturale protejate. Sesizarea a fost făcută la începutul lunii octombrie, atunci când Senatul a aprobat inițiativa L173/2017, prin care orice mină de cărbune, sondă de gaze și petrol, carieră de piatră sau exploatare de minereuri și ape minerale poate fi exploatată chiar în mijlocul celor mai sălbatice colțuri de natură. Singura condiție: să dețină licență de exploatare eliberată înainte de 2007.

Inițiativa a ajuns la forul decizional, care este Camera Deputaților, unde deputații din Comisia de agricultură a introdus-o în agenda de lucru (PL-x 404/2017).

CE spune NU!

Comisia Europeană a și răspuns la finele lunii octombrie la sesizarea făcută de Federație. Răspunsul (ref. Ares (2017) 5295748 – 30.10.2017) descurajează această inițiativă legislativă, având în vedere că în el se precizează că „statele membre pot reduce suprafața aflată sub statut de protecție doar în situații excepționale, în cazurile în care există un interes general superior. În acest context (proiectul PLx 404/2017, înregistrat și votat în Camera Senatului sub inițiativa L173/2017), interesul economic nu poate fi considerat «interes general superior»”.

Mai mult, scoaterea din ariile protejate a acestor suprafețe pentru care există licențe de exploatare eliberate înainte de 2007 este catalogată ca o „declasificare” de CE. „O evaluare riguroasă a propunerilor (de modificare sau declasificare) va fi desfășurată de Comisia Europeană”, a declarat Georges Kremlin, reprezentant al Directorate General (DG) Environment.

DG Environment a avertizat că, pornind de la sesizarea Coaliției Natura 2000, CE va monitoriza cu strictețe aceste proiecte legislative și va lua toate măsurile pentru a se asigura că România își respectă obligațiile față de Comunitatea Europeană.

La rândul său, Liviu Cioineag, director executiv al Federației, a spus: „Am transmis Camerei Deputaților și Ministerului Mediului poziția Comisiei Europene, solicitând astfel avizul negativ al Comisiei de Agricultură și respingerea proiectului de lege”.

Răspunsul CE a fost remis de Federația Coaliția Natura 2000 și către deputații și senatorii de Bihor, dar și reprezentanților mass-media.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !