Înotul, noua secţie de elită

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
2Comentarii
Înotul, noua secţie de elită
Desfăşurată într-un cadru festiv, tradiţionala gală anuală a CS Crişul a reunit sportivi, antrenori, conducători de cluburi şi apropiaţi ai sportului orădean. Huszár Ingrid a fost desemnată cea mai bună sportivă a CS Crişul în anul 2017.

Directorul CS Crişul, Ionel Bungău, s-a declarat mulţumit de performanţele înregistrate de sportivii clubului în sezonul recent încheiat.

„Am avut un an bun spre foarte bun. Clubul nostru se ocupă cu sportul juvenil, dar iată că, după foarte mulţi ani, am început să batem la porţile senioratului, având performanţe şi la acest nivel de vârstă. Asta datorită înotului, o secţie cu sportivi minunaţi, care ne-au adus multe satisfacţii în acest an. Sigur, cele mai bune rezultate le-au realizat Huszár Ingrid şi Ioana Buzlea, dar i-aş aminti şi pe acei copii care vin din urmă şi care vor avea un cuvânt de spus în acest sport, cum sunt Ştefan Duca, Takács Dominic, Bako Anastasia şi alţii”, a afirmat directorul CS Crişul, Ionel Bungău.

Înot şi polo

El a remarcat ascensiunea secţiei de înot, care, împreună cu cea de polo, a realizat cele mai bune rezultate. „Cu secţia de înot nu am făcut altceva decât să ne reîntoarcem la ceea ce a fost cândva clubul nostru în acest sport, cu mulţi ani în urmă. Mă bucur că mi-a reuşit acest pariu, secţia de înot este ca un «făt frumos», care a crescut mare, matur, în doar câţiva ani.

Sigur că poloul şi înotul sunt acum secţiile noastre de elită, dar îi aşteptăm şi pe ceilalţi. Mă refer aici la aruncătorii de la atletism, la secţia de judo care este în plină schimbare de generaţii, la cea de box, unde avem, în sfârşit o sală de antrenament.

Ionel Bungău a dezvăluit faptul că îşi propune în anul următor revenirea secţiei de haltere. „Aş vrea să refacem secţia de haltere, o ramură de notorietate în sportul românesc. Avem aici la Oradea pe cineva care ar vrea să se ocupe de acest sport, iar secţia de haltere va fi un nou pariu al meu”, a afirmat Ionel Bungău.

Cea mai bună sportivă a CS Crişul în anul 2017 a fost desemnată Huszár Ingrid, urmată pe podium de coechipiera sa, Ioana Buzlea şi de poloista Antonia Vidican. Înotul şi poloul au „monopolizat” de altfel toate locurile din Top 10.

GALA CS CRIŞUL 2017

CS Crişul şi-a stabilit cei mai buni sportivi ai sezonului, după cum urmează:

TOP 10 SPORTURI OLIMPICE

1. Huszár Ingrid (înot), antrenoare Cristina Madău, Georgeta Schier

Dublă medaliată cu aur la Campionatul ţărilor central-europene,, la 100 m bras şi 200 m bras; 7 noi recorduri naţionale în probele de 50 m bras, 100 m bras şi 100 m mixt junioare; 4 titluri de vicecampioană naţională de senioare la 50, 100 şi 200 metri bras (în bazine de lungimi diferite); medaliată cu bronz la CN de senioare la 100 m bras; 4 titluri de campioană naţională de tineret la 50 m bras şi 200 m bras; o medalie de argint şi una de bronz la 100 m bras; 6 titluri de campioană naţională de junioare la 50 m bras, 100 m bras şi 200 m bras; 3 titluri de vicecampioană naţională de junioare la 100 m bras, 100 m mixt şi 400 m mixt; 2 medalii de bronz la CN de junioare la 200 m mixt şi 400 m mixt.

2. Ioana Buzlea (înot), antrenoare Cristina Madău, Georgeta Schier

Campioană naţională de senioare la 400 m mixt; dublă medaliată cu bronz la CN de senioare la 100 mi mixt şi 200 m mixt; campioană naţională de tineret la 400 m mixt; dublă vicecampioană naţională de tineret la 100 m mixt şi 200 m mixt; triplă medaliată cu bronz la CN de tineret la 50 m bras, 200 m bras şi 200 m mixt.

3. Antonia Vidican (polo feminin), antrenor Liviu Garofeanu

Dublă vieccampioană naţională de senioare, respectiv junioare, cu echipa CS Crişul; componentă a lotului naţional; participantă cu reprezentativa României la CE de junioare şi la Balcaniada de senioare.

4. Nichita Ilisie (polo), antrenor Ciprian Câmpianu

Campion naţional cu echipa de juniori I a CS Crişul; component al echipei de seniori CSM Digi; component al lotului naţional de juniori I.

5. Oana Vidican (polo feminin), antrenor Liviu Garofeanu

Dublă vicecampioană naţională de senioare, respectiv junioare, cu echipa CS Crişul; componentă a lotului naţional; participantă cu reprezentativa României la CE de junioare şi la Balcaniada de senioare.

6. Czenk Ferenc (polo), antrenor Ciprian Câmpianu

Campion naţional cu echipa de juniori I a CS Crişul; component al echipei de seniori CSM Digi; component al lotului naţional de juniori I.

7. Brigita Sucigan (polo feminin), antrenor Liviu Garofeanu

Vieccampioană naţională de junioare cu echipa CS Crişul; golgheteră a CN de junioare, cu 98 de gioluri marcate; componentă a lotului naţional de junioare; participantă cu reprezentativa României la Balcaniada de junioare.

8. Şefan Duca (înot), antrenor Remus Oros

Campion naţional de copii la pentatlon; 8 titluri de campion naţional de copii la 50 m liber, 50 m fluture, 50 m spate, 200 m liber, 200 m mixt.

9. Bako Anastasia (înot), antrenor Remus Oros

Campioană naţională de copii la 50 m liber; vicecampioană naţională de copii la 50 m bras; medaliată cu bronz la CN de copii la 50 m fluture.

10. Takács Dominik (înot), antrenor Remus Oros

Campion naţional de copii la 50 m fluture; vicecampion naţional de copii la pentatlon; medaliat cu bronz la CN de copii la 50 m bras.

Au mai fost acordate diplome de merit pentru alţi sportivi care nu au intrat în top, după cum urmează:

Cristian Méhes (atletism), antrenori Livia şi Albert Méhes

Campion naţional de juniori III la aruncarea ciocanului; dublu vicecampion naţional de juniori II la aruncarea discului, respectiv a greutăţii; medaliat cu bronz la CN de juniori II la aruncarea ciocanului

Alexandru Gârz (atletism), antrenori Livia şi Albert Méhes

Dublu vicecampion naţional de juniori II la aruncarea ciocanului, respectiv a discului

Iasmina Gyoker (judo), antrenoare Olimpia Ianc

Vicecampioană naţională la copile U 12 ani

Roxana Cosma (judo), antrenoare Olimpia Ianc

Medaliată cu bronz la CN de copile U 13 ani

Briana Pintea (judo), antrenoare Olimpia Ianc

Medaliată cu bronz la CN de copile U 13 ani

Samuilă Iris (înot), antrenor Remus Oros

Medaliată cu bronz la CN de junioare III

SPORTURI NEOLIMPICE

Ştefan Caba (karate WKF), antrenoare Mezei Tünde

Dublu campion naţional de seniori

Bianca Judea (karate WKF), antrenoare Mezei Tünde

Dublă vicecampioană naţională de tineret şi senioare; medaliată cu bronz la CN de senioare

Anthony Hadade (karate WKF), antrenoare Mezei Tünde

Dublu campion naţional de juniori, vicecampion naţional de juniori

JOCURI SPORTIVE

Echipa de polo feminin senioare (antrenori Liviu Garofeanu, Dorin Sava), vicecampioană naţională

Echipa de polo juniori I (antrenori Eugen Băjenaru, Adrian Alexandrescu), campioană naţională

Echipa de polo juniori II (antrenor Marcel Haşaş), vicecampioană naţională

Echipa de polo juniori III (antrenori Eugen Băjenaru, Vekerdi Ladislau), vicecampioană naţională



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor