Înscrierea la grădinițe, în sistem informatizat

De Alexandru Guiaș
Înscrierea la grădinițe, în sistem informatizat
Conform Ministerului Eudcației calendarul înscrierilor la grădiniță pentru anul școlar 2016-2017 se va face, în premieră, în sistem informatizat.

Astfel, conform unui comunicat al Ministerului Educației, față de anii anteriori, monitorizarea reînscrierilor și înscrierilor se va realiza de acum în sistem informatizat cu ajutorul Sistemului Informatic Integrat al Îvățământului din România (SIIIR).

Reînscrierile copiilor care frecventeaza deja grădinița se va desfășura în perioada 4-20 mai, iar înscrierile vor avea două etape: 23 mai – 17 iunie și 27 iunie – 29 iulie.

În comunicat se mai precizează faptul că „orarul reînscrierilor și înscrierilor va fi stabilit de conducerea fiecărei unității de învățământ și va fi afișat la loc vizibil în fiecare grădiniță, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă are) și pe site-ul inspectoratelor școlare, pentru informarea părinților”.

Ocuparea locurilor libere, dupa finalizarea etapei de reînscrieri se va face în ordine descrescătoare grupelor de vârstă (grupa mare – copii de 5 ani, grupa mijlocie – copii de 4 ani și grupa mica – copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252 și în limita locurilor disponibile vor putea fi înscriși în grupa mică și copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani.

În situația în care într-o gradiniță numărul cererilor de înscriere va fi mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate criterii de departajare generale stabilite de Ministerul Educației și criterii de departajare specifice fiecărei unități de învățământ. În cazul cererilor respinse, acestea vor putea depuse ulterior spre aprobare în etapele următoare sau în etapa de ajustări (1-31 august).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase