Înscrieri pentru campionatele de minifotbal

De Teodor Biriş
Înscrieri pentru campionatele de minifotbal
După o ediție de succes 2017/2018, încep pregătirile pentru noul sezon judeţean de minifotbal la Baza Tineretului din Oradea.


Echipele doritoare se pot înscrie deja pentru Campionatul Judeţean de Amator, Campionatul Firmelor şi Instituţiilor Publice şi, în premieră, pentru Campionatul de Old-Boys +35 de ani.

Înscrierile se fac la Baza Tineretului şi la telefon 0729/351.276 până în data de 16 septembrie.

„Vom avea şi în noul sezon Divizia A şi Divizia B, două sau trei serii în campionatul firmelor şi pentru prima dată un campionat pentru jucători cu vârsta peste 35 de ani. Toate campionatele sunt afiliate la Federaţia de Minifotbal din România. Minifotbalul se dezvoltă foarte bine şi în Bihor, iar sezonul trecut am avut al doilea campionat ca număr de echipe după Timiş, cu cele 71 de echipe avute la start. Nouă echipe bihorene au participat la turneul final, organizat de noi, iar pentru 2019 ne dorim să aducem la Oradea o competiţie finală fie că va fi vorba de un campionat regional, turneu final de campionat sau Cupa României. Din august începe modernizarea terenului 5, care va fi acoperit cu balon, iar pe perioada de iarnă va fi încălzit pentru a putea juca şi în sezonul rece”, ne-a declarat Spiridon Baltsavias, organizatorul campionatelor.
Taxa de joc pentru fiecare echipă va fi de 80 de lei.

În 12 septembrie este programată Supercupa Bihorului cu participarea echipelor FCSB Beiuş, Ciumeghiu, Bad Boys şi Inter Oradea, iar cu această ocazie va avea loc şi festivitatea de premiere a echipelor participante în ediţia trecută de campionat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !