Reprezentanţii SAJ Bihor au transmis că aceia ce doresc să devină voluntari în cadrul acestui serviciu medical de urgenţă prespitalicesc se pot înscrie pentru a urma cursul intensiv pe pagina de internet: www.ambulantabihor.ro. Înscrierile se fac până în 17 februarie, a anunţat managerul SAJ Bihor, ec. Gheorghe Pintea, care a informat că până la această dată s-au înscris pentru al treilea curs de voluntariat aproape 200 de persoane.
Cursul de voluntariat este organizat de SAJ Bihor în colaborare cu Asociaţia Pentru Viaţă a Ambulanţei Bihor, durează circa trei luni, e structurat pe mai multe module şi cuprinde o serie de teste practice, dar şi teoretice.
Cine va trece de testele iniţiale, de cele din timpul cursului şi de examenul final, va putea lucra, în sistem de voluntariat, la Ambulanţa Oradea sau la oricare din staţiile şi substaţiile din judeţ.
Testul iniţial are ca scop verificarea cunoştinţelor minime de prim ajutor pentru admiterea în programul de pregatire al voluntarilor la finalul lunii februarie. Prezenţa la cursurile de pregătire teoretică şi practică sunt obligatorii pentru voluntarii admişi în program. Teste vor fi şi pe parcursul cursului, după parcurgerea modulelor, iar examenul de final – scris şi practic – va avea ca scop admiterea în programul de voluntariat.
La finalul lunii februarie 2017 se vor procesa toate cererile de înscriere, inclusiv cele făcute pe parcursul anului 2016. Ulterior, toate persoanele înscrise vor fi contactate prin e-mail sau telefon, pentru confirmare şi pentru o primă convocare generală.
Câteva zeci de voluntari care au absolvit primul şi al doilea curs de voluntariat lucrează ca voluntari pe maşinile de urgenţă, ajutând la cazuri cadrele medicale.
Înscrierile se fac online pe site sau direct la sediul SAJ Bihor din Oradea (strada Sucevei nr. 24), până în data de 17 februarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!