Inselaciuni cu file CEC

7Comentarii
Inselaciuni cu file CEC
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) Bihor au finalizat cercetările penale şi au înaintat dosarul cu propunerea de trimitere în judecată a lui Cosmin Florin Făt (27 ani), născut în Beiuş şi domiciliat în Oradea.

Tânărul este acuzat că, în perioada 2008 – 2009, a achiziţionat de la 11 firme bihorene, materiale de construcţii, mobilier şi anvelope pentru plata cărora a emis file CEC şi bilete la ordin fără disponibil în cont.

Totodată, Făt mai este acuzat că în unele cazuri şi-a atribuit în mod nereal calitatea de administrator al unei firme din localitatea Ateaş pentru a ridica marfa. „Prejudiciul total cauzat astfel este de 162.380 lei. Suspectul a fost cercetat iniţial în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, iar ulterior Tribunalul Bihor a dispus măsura obligării sale de a nu părăsi localitatea”, declară inspectorul principal Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Bănuit şi de evaziune

În vară, Cosmin Făt s-a mai ales cu un dosar de cercetare, fiind suspectat că a importat din Germania şi Austria, în perioada aprilie 2008 – decembrie 2009, maşini second-hand în valoare de 350.000 de lei pe care le-a comercializat fără să declare tranzacţiile la organele fiscale. Tot în aceeaşi perioadă, tânărul ar mai fi comercializat şi alte bunuri în valoare totală de 98.416 lei, fără să contabilizeze operaţiunile comerciale.

Prejudiciul estimat de poliţiştii SIF în urma infracţiunilor de evaziune fiscală s-a ridicat la circa 94.000 lei.

C.H.

Taguri: , , , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor