Inspectorii sanitari veterinari, in control

5Comentarii
Inspectorii sanitari veterinari, in control
Amenzi de peste 45.000 lei au fost aplicate de inspectorii sanitari veterinari în ulrima perioadă.

De la începutul acestui an până în prezent inspectorii sanitari veterinari au efectuat 60 de inspectii în unităţi de desfacere a produselor alimentare de origine animală, unităţi de alimentaţie publică, depozite alimentare şi laboratoare de patiserie – cofetărie. Deficienţele nu au contenit să apară. „ Datorita neregulilor constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 15 amenzi contravenţionale în valoare de 17.800 lei. De asemenea, a fost emisă şi o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii”, a precizat Sorin Hodişan, directorul Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor. Organe de control au confiscat în vedeea distrugerii şi 22,5 kilograme de produse alimentare în valoare aproximativa de 320 lei.

Sancţiuni

În domeniul sănătăţii animalelor în această perioadă au fost oganizate controale care au urmărit respectatea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind ciculaţia animalelor. Datorită transportului de animale cu mijloace auto neautorizate sanitar veterinar şi transportului de animale fără documente sanitare veterinare, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale. Valoarea acestora se ridică la 14.620 lei.

Datorită deficienţelor constatate legate de modul de depozitare a produselor alimentare şi de manipularea defectuoasă, au fost aplicate trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 12.600 lei”, a concluzionat Sorin Hodişan.

S.Al.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor