Instanţa nu a respectat procedura

1Comentariu
Instanţa nu a respectat procedura
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia motivează decizia retrimiterii dosarului căutătorilor de comori Tribunalului Hunedoara pentru rejudecarea cererii de arestare preventivă a cinci dintre inculpaţi prin faptul că instanţa care a respins cererea de arestare preventivă a cinci dintre inculpaţi nu a respectat procedura şi, în acest caz, sentinţa pronunţată este lovită de nulitate.


Prima instanţă, primind în timpul şedinţei de judecată din data de 9 februarie 2007, propunerea Parchetului de luare a măsurii arestării preventive, înainte de a acorda ultimul cuvânt inculpaţilor, fără a studia propunerea şi materialele depuse în susţinerea ei (într-un volum considerabil), s-a pronunţat verbal în sensul respingerii acestei propuneri fără ca anterior să delibereze şi să întocmească minuta scrisă. Prin decizia nr. XVII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (….) s-a stabilit în mod obligatoriu că «în cazurile în care judecătorul sau instanţa se pronunţă prin încheiere asupra măsurilor preventive este obligatorie întocmirea unei minute, sub sancţiunea nulităţii absolute». În cauză, judecătorul nu a întocmit această minută, astfel că încheierea pronunţată (…) este lovită de nulitate absolută”, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Alba Iulia.

Acuzarea a cerut, la termenul din 9 februarie al procesului căutătorilor de comori, care se judecă la Tribunalul Hunedoara, arestarea preventivă a cinci dintre cei 13 inculpaţi, însă solicitarea a fost respinsă. Procurorul a cerut instanţei arestarea preventivă a lui Iulian Ceia, David Magda, Mugur Nedelcu, Mihai Zerkula şi Adrian Nistor, pe motiv că aceştia au încercat să intimideze martorii şi au creat diverse scenarii intenţionând să demonstreze că brăţările dacice din aur nu sunt autentice. De asemenea, procurorul a cerut instituirea măsurii asiguratorii pe maşinile şi proprietăţile inculpaţilor.

Judecătorul a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă şi a amânat pronunţarea la cererea de instituire a măsurii asiguratorii până la judecarea fondului cauzei.

Unul dintre inculpaţii în dosarul căutătorilor de comori, Mugur Niu Nedelcu, este plecat în Statele Unite ale Americii, pentru a se căsătorii. Avocatul lui Nedelcu a depus la dosar adresă primită prin email de la inculpat. Email-ul este adresat instanţei de la Curtea de Apel Alba Iulia şi prin el Nedelcu încearcă să-şi motiveze lipsa de la două termene. “În adresă se arată că este plecat în SUA în vederea încheierii căsătoriei cu numita D.I.D., actele fiind depuse la data de 23 martie 2006 şi un set de înscrisuri care atestă acest lucru”, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Alba Iulia.

De asemenea, apărătorul lui Adrian Nistor, celelălalt inculpat care a lipsit de la mai multe termene în proces, a depus la dosar acte prin care se arată faptul că este angajat în Belgia şi nu poate lipsi de la serviciu fără o dovadă că se prezintă la un proces.

Dosarul căutătorilor de comori a ajuns la Tribunalul Hunedoara şi s-a stabilit ca marţi să fie rediscutată cererea de arestare preventivă a cinci dintre inculpaţiiîn dosar.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în 22 februarie, în parte, recursul în cazul căutătorilor de comori privind cercetarea în stare de arest a cinci dintre inculpaţi şi a decis să retrimită dosarul spre judecare la Tribunalul Hunedoara.

Un număr de 12 hunedoreni, patroni de localuri sau de case de schimb valutar din municipiul Deva, au fost reţinuţi, la începutul lunii iunie 2005, fiind acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional, efecturarea de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice de pe raza judeţului Hunedoara, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi proxenetism.

La vremea respectivă, coordonatorul anchetei, procurorul şef adjunct Augustin Lazăr, a afirmat că persoanele reţinute sunt căutători de comori şi au traficat 15 brăţări dacice mai valoroase decât “Cloşca cu puii de aur”.

Nouă dintre cei 12 au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, însă au fost eliberaţi în scurt timp de magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia. Un număr de 13 persoane, cei 12 şi mama unuia dintre ei, care era minor, au fost trimişi în judecată la finele lunii iunie, după ce procurorii au înaintat rechizitoriul Tribunalului Hunedoara.

Primele patru brăţări dacice au fost răscumpărate de statul român cu suma de 800.000 de lei de la un colecţionar american. Acestea au fost aduse în ţară la jumătatea lunii ianuarie şi au fost expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României. Brăţările au fost sustrase în 2001 din situl arheologic Sarmizegetusa Regia.

Cea de-a cincea brăţară a fost predată statului român de autorităţile judiciare franceze la data de 23 ianuarie. Aceasta fusese expusă la Expoziţia Bienală a Anticarilor organizată la Grand Palais din Paris. Piesa expusă de Ariadna Galerie din New York aparţinea unui cetăţean german din Munchen, cercetat pentru trafic ilegal cu bunuri culturale.

Cele cinci brăţări sunt singurele recuperate dintr-un total de 15 astfel de obiecte sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia – Munţii Orăştiei, iar de câteva zile ele sunt expuse la Muzeul Unrii din Alba Iulia. Expoziţia se va închie joi, urmând ca brăţările să fie trimise apoi la Bucureşti.

SURSA:MEDIAFAX



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor