Instruire pe traficul de persoane

ORADEA – Poliţiştii de frontieră din cadrul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, precum şi din cadrul IJPF-urilor din subordine (Arad, Bihor, Satu-Mare), au participat miercuri, la o instruire privind problematica traficului de persoane

„Activitatea s-a desfăşurat în baza planului comun de instruire a lucrătorilor Poliţiei de Frontieră privind traficul de persoane, fiind organizată de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, la ea participând specialişti cu atribuţiuni pe această linie de muncă din cadrul DPF Oradea, IJPF Arad, Bihor şi Satu-Mare, respectiv din PTF-urile Turnu, Nădlac, Curtici, Vărşand – jud. Arad; Borş, Salonta, Valea lui Mihai – jud. Bihor, Petea şi Halmeu – jud. Satu-Mare”, a declarat subcomisar Mircea Chiorean, purtătorul de cuvânt al DPF Oradea. Invitat la discuţii a fost şi şeful Centrului Regional Oradea al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, comisar de poliţie Ungur Gheorghe. Principalele puncte puse în discuţie au fost: cadrul legal de desfăşurare al activităţii de trafic de persoane; atribuţiile şi rolul ANITP-ului (Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane); competenţa şi modul de organizare a ANITP-ului; importanţa cooperării Poliţiei de Frontieră Române cu ANITP pe linia consilierii, protecţiei şi reintegrării sociale a victimelor traficului de persoane identificate, precum şi criteriile de cooperare; forme şi metode de racolare, trasport, exploatare a persoanelor; modul de acţiune şi etapele care se percurg din momentul identificării victimei în traficul de pers; discuţii libere pe cazuistică.

În încheierea activităţii, a fost prezentat un film documentar privind metode de racolare şi exploatare a victimelor în cazul traficului de carne vie.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !