Instrumente muzicale în valoare de 40.000 de euro, recuperate de polițiști

Instrumente muzicale în valoare de 40.000 de euro, recuperate de polițiști
© Foto: Poliția Română
Poliţiştii Direcției de Investigații Criminale au recuperat 4 oboaie, sustrase din Germania, de la 2 bărbaţi pe care i-au surprins în timp ce încercau să le valorifice într-o unitate de învăţământ din Bucureşti.

În urma unei percheziţii domiciliare, au fost ridicate accesorii ale instrumentelor muzicale în cauză.

Pe 6 ianuarie, poliţiştii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au depistat, în flagrant delict, doi bărbaţi, de 28 și 35 de ani, din Bucureşti, în timp ce încercau să valorifice 4 oboaie într-o instituţie de învăţământ din București.

Din cercetări a reieşit că instrumentele muzicale, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, ar fi aparținut unui manufacturier german şi ar fi fost sustrase din incinta unui aeroport din Berlin- Germania, în cursul lunii august 2015.

De asemenea, în urma investigaţiilor efectuate a fost depistat un al treilea bărbat, de 25 de ani, din județul Vâlcea, care este bănuit că i-ar fi sprijinit pe cei în cauză.

Pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, în urma căreia au fost ridicate și alte accesorii ale instrumentelor recuperate de poliţişti.

În cauză, cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase