Întâlnire de lucru între președintele Consiliului Județean Bihor și conducerea HP România

Întâlnire de lucru între președintele Consiliului Județean Bihor și  conducerea HP România
Joi, 1 noiembrie, Cornel POPA, Președintele Consiliului Județean Bihor, s-a întâlnit cu dl. Radu Enache, Director General HP Romania, şi alţi manageri de top ai acestei companiei.

Întâlnirea face parte din programul elaborat de Preşedintele Consiliului Judeţean pentru atragerea de investitori strategici în judeţul Bihor. Obiectivul dezbaterilor a fost identificarea acelor soluţii tehnologice de ultimă generaţie pentru eficientizarea serviciilor administraţiei publice, astfel încât judeţul Bihor să devină o zonă atractivă şi transparentă pentru investitori români şi străini.

„Bihorul este un judeţ cu un potenţial de dezvoltare extraordinar. Prioritatea noastră numărul unu este să aducem cât mai mulţi investitori strategici în judeţul nostru, pentru a putea dezvolta economic această regiune. Soluţia este una singură: investiţii. Autorităţile publice care ştiu şi urmăresc să faciliteze investiţii masive în comunitatea locală pot soluţiona şi probleme cronice precum lipsa locurilor de muncă, venituri insuficiente, buget local redus sau infrastructura de transport precară. În ultimă instanţă, investiţiile înseamnă un nivel de trai ridicat pentru întreaga comunitate bihoreană. Aceasta este misiunea mea, pentru care am fost ales în această funcţie.”, a declarat Cornel Popa după întâlnirea cu reprezentanţii HP România.

Telemedicină pentru locuitorii unor zone defavorizate

Delegația managerilor HP, condusă de Radu Enache, Director General HP România, a prezentat soluții viabile, care pot fi rapid implementate în proiecte de amploare, adresate sectorului public şi care pot îmbunătăți relațiile între instituțiile de stat, precum și comunicarea cu cetățenii. În acest sens, reprezentanți companiei IT au propus un proiect de telemedicină pentru centrele zonale și localitățile îndepărtate din judeţul Bihor. În esenţă, scopul proiectului ur­măreşte asigurarea unui diag­nos­tic rapid şi facil dat pacientului după ce este consultat de medicul de familie şi apoi vizionat şi monitorizat de medicul specialist dela Spitalul Judeţean.Acesta din urmă va fi „părerea avizată” care îi va transmite pacientului să vină la internare sau nu. Sistemul de telemedicină pre­zen­tat con­stă într-o cameră video conec­tată la un laptop, un aparat de monitorizare care va transmite funcţiile vitale laptopului şi un aparat EKG  care permite inclusiv interpretarea automată a datelor recepţionate de la pacient cât şi transmiterea acestora medicilor specialişti de la Spitalul partener al proiectului. În următoarele săptămâni, acest proiect pilot va fi implementat în județul nostru.

Informatizarea administraţiei publice

În privința eficientizării administrației publice locale și atragerii de investitori, reprezentanții HP România au prezentat soluții tehnice de ultimă generaţie pentru plata taxelor locale, pentru construcția și monitorizarea electronică a bugetelor primăriilor și facilitatea accesului cetățenilor la informații și documente publice, inclusiv lista locurilor de muncă disponibile în județ, a cifrelor de școlarizare în licee și în alte instituții de învățământ. Pentru furnizarea de putere de calcul în cadrul parcurilor industriale ale CJ Bihor, se poate implementa o soluție de cloud computing de tip privat și WiFi de care ar beneficia investitorii. „Infrastructura IT este importantă pentru procesul nostru de atragere investitori. Este necesar să putem oferi reţeaua de calcul şi comunicaţii atât ca şi avantaj competitiv al zonei, cât şi pentru asigurarea flexibilităţii în cadrul procesului efectiv de derulare a investiţiei”, a declarat Horia CARŢIŞ după întâlnirea cu reprezentanţii HP România.

 Transparentizarea activităţii administraţiei publice

Pentru îmbunătățirea relației de comunicare dintre instituțiile de stat și cetățeni, se poate implementa o soluție de managementul și arhivarea documentelor, precum și un portal județean de informare business în limbile română, engleză, maghiară și germană. În acest fel, investitorii vor avea acces în timp real la informații legate de resursele județului, forța de muncă, oportunități de afaceri în industrie și agricultură, turism , inclusiv date exacte despre serviciile de transport.

Portalul Muzeului Ţării Crişurilor

Pe ordinea de zi a întâlnirii s-a regăsit și tema Muzeului Țării Crișurilor, pentru care reprezentanții HP România au propus implementarea unui portal prin intermediul căruia oricine (mai ales turiştii) poate afla informații curente despre exponate, tarife, orar şi pot urmări un tur virtual al muzeului din fața calculatorului.

Proiecte educaţionale la nivel judeţean

În privința proiectelor de educație, Universitatea din Oradea ar putea fi implicată în proiecte de dezvoltare la nivel județean, iar instituțiile preuniversitare ar putea implementa o suită de aplicații gratuite informatice dezvoltate de Microsoft pentru elevi și profesori, precum și soluția de calcul HP MultiSeat, creată special pentru mediul educațional.

Sursele de finanţare

Pentru a finanța toate aceste investiții, Consiliul Județean poate alege soluții de finanțare create pentru administrațiile publice locale: în leasing, accesarea de fonduri europene, precum și parteneriate publice-private pentru proiecte mai ample.

Persoanele participante la această întâlnire au fost:

Cornel POPA; Preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor

Horia CARTIŞ, Consilier al Preşedintelui CJ Bihor

Radu ENACHE, Director General HP Romania

Irinel ILIE, Channel Manager Enterprise Division HP Romania

Andrei BALCU, technical Consultant HP Romania

Andrei PARTENIE, Account Manager HP Romania



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !