Integrarea, azi subiect principal

4Comentarii
Integrarea, azi subiect principal
BUCURESTI – 1 Decembrie 1918 le-a adus românilor împlinirea idealului naţional. 1 ianuarie 2007 le va reda demnitatea pierdută în perioada comunismului, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu în mesajul adresat românilor cu ocazia zilei naţionale.

Şi preşedintele Traian Băsescu le-a vorbit românilor despre integrarea în Uniunea Europeană în discursul rostit la recepţia pe care a oferit- o, la Cotroceni, cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Şeful statului a subliniat însă că ţara noastră mai are multe lucruri de făcut, în special în ce priveşte eficienţa instituţiilor statului.


Tariceanu: "Se spune că oamenii mari au de rezolvat probleme grele. La fel spun şi eu. Un popor mare îşi împlineşte proiectele naţionale învingând vicisitudinile istoriei. Doresc să transmit tuturor românilor cele mai bune urări şi chiar dacă nu voi putea participa la manifestările organizate cu prilejul acestei zile, voi fi cu sufletul alături de fiecare român în parte.La Mulţi Ani!"

Traian Băsescu, preşedintele României, " Nu trebuie să ne minţim nici şi nici să-i minţim pe alţii. Nu putem ignora adevărul că din realitatea românească fac încă parte sărăcia, corupţia, incompetenţa. Este necesar să continuăm procesul de democratizare şi eficientizare a instituţiilor statului român. Să eliberăm instituţiile de confuzia între afacerile private şi politică. Instituţiile statului nu sunt făcute să servească grupuri, caste sau oligarhii. La mulţi ani, România, la mulţi ani români din toată lumea!"



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor