Integrarea şi buzunarul românilor

Bucureşti – Peste câteva zile România va adera la Uniunea Europeană, pas care va implica şi intrarea în vigoare a unui nou Cod Fiscal, ale cărui norme de aplicare au fost adoptate recent de guvern.

Aplicarea lui va aduce pentru persoanele fizice şi juridice creşteri mai mult sau mai puţin importante de taxe şi impozite. Proprietăţi şi afaceri
În primul rând se modifică impozitele pe proprietate.

Cota de impozit pentru clădirile din mediul urban scade de la 0,2 la 0,1%. În schimb, impozitele vor creşte pentru locuinţele de peste 150 de metri pătraţi, valoarea impozabilă a clădirii fiind majorată cu 5 la sută la fiecare 50 de metri pătraţi în plus. De asemenea, dacă o persoană fizică are în proprietate mai multe locuinţe, impozitul creşte progresiv de la 15 la 75%, în funcţie de numărul acestora.

Între impozitele pe afaceri prevăzute pentru anul viitor se numără cel pe economiile plasate în bănci, pe dividende, pe câştigurile la bursă şi din operaţiunile cu valută, care creşte de la 10 la 16%. În schimb, depozitele la vedere şi conturile curente scapă de impozit. Tranzacţiile imobiliare vor fi impozitate cu 2-3% din valoarea imobilului.

Fiscul şi maşina

Şi la maşini creşte impozitul. Astfel, pentru autoturismele cu motoare mai mici de 1,6 litri, impozitul se dublează până la aproape 500 de lei noi, de la 200 în prezent. Pentru maşinile mari, cu motor de 4.500 de centimetri cubi impozitul poate ajunge la 2.700 de lei noi. Codul Fiscal mai introduce şi taxa pe prima înmatriculare, menită potrivit ministrului de finanţe, Sebastian Vlădescu, să descurajeze importul de maşini străine. Această taxă va putea urca până la 7500 de euro pentru maşinile second-hand cu capacitate cilindrică mare şi vechime de peste şase ani. Toate aceste taxe şi impozite pot fi majorate cu până la 20% de autorităţile locale.

Scump şi ieftin

Electricitatea şi benzina cu plumb se vor scumpi din cauza majorării accizelor. Pentru electricitate ele vor fi majorate cu peste 30%, iar în cazul benzinei cu plumb taxa va creşte cu 6,6%. Tot de la 1 ianuarie vor fi accizate şi gazele naturale utilizate drept combustibil pentru încălzire. Totuşi facturile la gaze plătite de consumatorii captivi, inclusiv populaţia, vor scădea la 1 ianuarie 2007 cu aproximativ 4%.

Preţurile finale reglementate pentru consumatorii captivi cu un consum de până la 2.400 metri cubi de gaze anual, care vor intra în vigoare la 1 ianuarie, vor fi reduse, în cazul clienţilor E.ON Gaz România, fost Distrigaz Nord, la 874,52 lei pentru 1.000 metri cubi, comparativ cu preţul actual de 911,11 lei. Preţul nu include TVA şi nici acciza pentru gazele naturale, potrivit ANRGN.

Impozit

Microîntreprinderile vor fi favorizate în continuare. Impozitul plătit de acestea pe cifra de afaceri va scădea de la trei la două procente în 2007. În rest, trebuie amintit că impozitul pe venit rămâne de 16% pentru majoritatea salariaţilor, mai puţin cei din domeniul înaltelor tehnologii. Şi taxa pe valoarea adăugată se menţine la 19% pentru majoritatea produselor, mai puţin pentru medicamente, cărţi şi ziare, pentru care nivelul TVA se menţine la nouă la sută.

BBC



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase