Interes scăzut pentru reduceri

Interes scăzut pentru reduceri
DEVA - Majoritatea magazinelor din judeţ care comercializează îmbrăcăminte şi încălţăminte, pentru sezonul toamnă-iarnă, afişează în vitrine sau la intrare mari reduceri de preţuri.

Deşi reducerile sunt substanţiale fiind cuprinse între 30-70 %, în multe din magazine fluxul de cumpărători este foarte redus iar în unele dintre acestea nu găseşti nici un cumpărător.
„Chiar dacă venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu aceste reduceri de sezon, de câţiva ani încoace, m-am obişnuit ca acestea să nu mai prezinte interes pentru clienţii noştri. Sărbătorile care tocmai au trecut cu isteria cumpărăturilor de sfârşit de an i-au determinat pe majoritatea să cheltuiască foarte mult. Practic, prea puţini sunt cei care se gândeasc că după sărbători vor fi reduceri la acest gen de produse. De aceea nu mă aştept să am o creştere a vânzărilor raportată la celelalte luni. Ideea acestor reduceri este de fapt ca magazinele să-şi poată lichida stocurile, pentru a pregăti următorul sezon” declară Ioana Rusan, administratorul unui magazin de profil.

 

Clienţii acestor magazine sunt de obicei tineri sau persoane de sex feminin. În general se caută paltoane, cizme sau pantofi de piele care cu ocazia acestor reduceri devin mai accesibile buzunarelor hunedorenilor. „Am văzut că majoritatea magazinelor au afişat reduceri de preţuri şi m-am hotărât să intru şi eu în unul din ele. Mi-a plăcut foarte mult o pereche de pantofi din piele dar din păcate nici cu reducerile, care sunt într-adevăr consistente, nu am suficienţi bani” spune Adrian, un tânăr din Deva.

Iulian Stroia



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !