Interlopii, potoliţi de Politie

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
17Comentarii
Interlopii, potoliţi de Politie
Interlopi din două grupări, cu „invitaţi” din Vişeu, au vrut să facă un scandal monstru în centrul oraşului, vineri noapte, dar planurile le-au fost dejucate de poliţişti.

„Băieţii” lui Negus au ieşit în oraş, chemându-i din nou, în ajutor (ca în decembrie anul trecut), pe câţiva maramureşeni (Cristian Pop alias Neamţu, fratele lui – Vasile şi vărul lor – Ion Covaci). Gaşca voia să ajungă în centru şi să „se ia” de „trupa” lui Gabi Dinamita şi a celor de la Liberty, cele două clanuri fiind în război de mulţi ani.

Poliţiştii orădeni aflaseră de planul de încăierare al interlopilor de la omologii lor din Maramureş. Au descins în forţă şi au ajuns exact când cele două clanuri voiau să intre pe str. Vasile Alecsandri, într-un local de aici aflându-se şi fotbalistul Adrian Mutu.

Mascaţii au reuşit să îi ia pe sus pe scandalgii înainte ca aceştia să provoace teroare prin cluburile orădene. Parte dintre ei au fost poftiţi la Poliţie, iar ulterior, câţiva din „stranieri” au fost conduşi până la graniţa Bihorului.

Ulterior, maramureşenii invitaţi la Oradea pentru scandal au declarat unei părţi a presei că ar fi fost torturaţi de poliţişti.

Cert e că, în cele două mandate ale sale, chestorul de poliţie Liviu Popa, dar şi cms. şef Adrian Bucur, care l-a înlocuit o perioadă, au reuşit să ţină clanurile de interlopi sub control, Bihorul fiind liniştit din acest punct de vedere.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor