Internetul, armă eficientă

Internetul, armă eficientă
Anual se produc inundaţii puternice undeva în Europa. După ce Dunărea şi Tisa au atins în primăvară cote critice, a venit firesc organizarea la Budapesta a unui seminar internaţional despre prevenirea situaţiilor de criză.

Astfel, în weekend s-au reunit în capitala Ungariei specialişti din Belgia,
Ungaria, Lituania, România, Olanda şi Anglia, ţara noastră fiind reprezentată
şi de maiorul orădean Claudiu Zoicaş, iniţiatorul unui sistem de alertare on-line
a primarilor de comune despre iminenţa unor dezastre naturale, tehnologice sau
teroriste.

Sistem comun de avertizare

„În ciuda eforturilor depuse de autorităţi, inundaţiile sunt un fenomen natural
care, la fel ca orice alt dezastru, nu poate fi întotdeauna prevenit. Dar poate
fi prevenită o situaţie de criză în care oamenii nu ştiu ce să facă. Prin informarea
populaţiei, producerea pagubelor se reduce şi se salvează vieţi”, observă maiorul
Zoicaş, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IJJ) Bihor.

Astfel, delegaţii au dezbătut îmbunătăţirea comunicării la pericole şi dezastre,
atât către populaţie, cât şi a profesioniştilor din cadrul serviciilor de urgenţă.
Iar cum inundaţiile şi poluările au caracter transfrontalier, este imperios
ca autorităţile din regiunile de graniţă să-şi armonizeze metodele de transmitere
a informaţiilor. Aşa încât seminarul parte a proiectului AWARE a fost cofinanţat
de UE prin programul Interreg III C, rezultatele urmând să apară pe site-ul
www.project-aware.com

Arbitraţi de belgieni
„La Budapesta ne-am consultat pe probleme de comunicare regională şi cu reprezentanţii
judeţului Hajdu-Bihar, iar concluziile le vom aplica în septembrie, în premieră,
printr-un exerciţiu virtual arbitrat de experţii belgieni şi care va presupune
doar comunicare prin Internet”, anticipează Claudiu Zoicaş.

Proiectul, care cuprinde patru grupuri de lucru, se va încheia în 2007.
Mai notăm că maiorul Zoicaş a pus la punct un sistem de avertizare a mass-media
locală prin SMS a situaţiilor de urgenţă, sistem pe care l-a extins recent şi
pentru alertarea primăriilor bihorene despre iminenţa unor pericole. Avantajul
sistemului îl reprezintă rapiditatea şi eficienţa faţă de mijloacele clasice:
telefon fix sau fax.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !