Interpretarea ezoterică a „Primăverii” lui Botticelli

De Alexandru Guiaș
Reactualizat la:
1Comentariu
„Primăvara” lui Botticelli
„Primăvara” lui Botticelli - © Foto: noua-acropola.ro
Asociația „Noua Acropolă” îi invită pe orădeni la o conferință privind interpretarea ezoterică a picturii „Primăvara”, semnată de Botticelli, unul dintre cei mai mari pictori ai omenirii.

Astfel, cei care doresc să participe sunt așteptați sâmbătă, 18 martie, de la ora 16:00, la sediul Asociației „Noua Acropolă” din Oradea (Piața Unirii nr. 5, ap. 10, interforn 7). Intrarea este liberă.

„… Tabloul este împărţit în două laterale, cu un centru dominat de Venus-Mama sau Zeiţa Iubirii. În partea dreaptă vedem reprezentarea azurie a vântului Zefir încercând să o răpească pe nimfa Cloris care, prizonieră, răspândeşte flori: este forţa Iubirii care o urmează, o însufleţeşte şi dă naştere florilor, şi sub influenţa acestei noi energii se transformă în Flora: Frumuseţea.

Zefir ar fi echivalentul Karmei, care impulsionează inexorabil Sufletul către lumea manifestată, reprezentată de păduricea – grădină. Cloris, al cărei nume desemnează culoarea albă, este simbolul Sufletului pur, dar şi al frigului iernii. Sămânţa este prinsă în pământul iernii cum este Sufletul în corpul material, care şi-a pierdut caracterul angelic” – Jorge Angel Livraga Rizzi.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor