Intervenție în miez de noapte a ABA Crişuri

De Simona Drimbău
3Comentarii
Intervenție în miez de noapte a ABA Crişuri
Serele localnicilor din Diosig au fost salvate cu ajutorul Administrației Bazinale de Apă Crişuri.

Datorită precipitațiilor însemnate din ultimele zece zile, în localitatea Diosig, nivelul apei din canalele de desecare a crescut semnificativ amenințând serele şi culturile localnicilor.

În aceste condiții, deşi nu a fost vorba de o revărsare a râului Ier, primăria Diosig a solicitat ajutor din partea ABA Crişuri.

Astfel, începând de miercuri dimineața, 4 aprilie, până joi dimineața, timp de 24 de ore, echipa de intervenție din cadrul ABA Crişuri a pompat apă din canalul de desecare înspre râul Ier. „Deşi inundațiile din canalele de desecare nu sunt obiectul nostru de activitate, ABA Crişuri nu a rămas indiferentă la solicitarea autorității locale. Prin urmare, cu ajutorul a nouă angajații ABA Crişuri am reuşit să mobilizăm o pompă de evacuare precum şi echipamente de iluminat intrucât s-a acționat non-stop şi pe timp de noapte. Dotările performante şi personalul pregătit au făcut ca intervenția să fie eficientă şi promptă”, a declarat Sorin Guler, directorul ABA Crişuri.

La ora actuală apele din canalete de desecare au scăzut semnificativ astfel încât serele şi culturile nu mai sunt amenințate de băltiri masive. Până la retragerea în totalitate a apelor, echipa ABA Crişuri va monitoriza zona.

Taguri: , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor