Interviu: Bogdan Olteanu

Interviu: Bogdan Olteanu
Reporterul Jb a realizat un interviu cu Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, pe tema votului. Liberalii propun eliminarea listelor de vot suplimentare, prin Codul Electoral.

Reporter: Proiectul Codului Electoral este în curs de pregatire de catre
o comisie mixta. Cum credeti ca va schimba acesta procesul electoral?
Bogdan Olteanu: Comisia va fi desemnata în urmatoarele zece zile. Obiectivul
comisiei va fi ca pâna la sfârsitul acestui an sa elaboreze proiectul
de Cod Electoral, care sa înglobeze reglementarile referitoare la organizarea
si desfasurarea alegerilor locale, parlamentare, prezidentiale si europene.
Aici se vor regasi atât acele prevederi care sa permita evitarea situatiilor
dubioase din 2004, sau de la referendumul constitutional din 2003, cât
si sistemul de vot. Din punctul nostru de vedere, al liberalilor, acesta înseamna
introducerea unui vot uninominal, a unui sistem care sa permita ca în
fiecare circumscriptie sa candideze persoane si nu partide. Ulterior, mandatele
se vor distribui în Parlament si pe baza rezultatului national. Important
este ca fiecare cetatean sa poata sa-si aleaga propriul parlamentar. Dorinta
noastra este ca înainte de a vota Codul Electoral, în Parlament
sa avem o serie de dezbateri publice în tara.

CARTE DE VIZITA

Bogdan Olteanu

Data nasterii: 29.10.1971, Bucuresti
Stare civila: casatorit, un copil
Studii: licentiat în Drept, Universitatea Bucuresti, MBA – Institutul
Bancar Român & City University, Seattle, doctorand în
filozofie, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca.
Activitate profesionala: presedinte al Camerei, 2004 – martie 2006, ministru
pentru relatia cu Parlamentul.

Rep.: Dati trei masuri care ar reda credibilitatea parlamentarilor.
B.O.: Prima dintre ele ar fi participarea atât fizica, cât si intelectuala
la lucrarile Parlamentului. Când vor fi mai putine locuri goale în
Parlament si când cei care vor fi prezenti vor fi vizibil implicati în
procesul de dezbatere si mai putin preocupati de alte lucruri, vor creste, cu
siguranta, respectul si încrederea fata de parlamentari. O a doua masura
va fi aceasta reforma electorala. Un al treilea lucru pe care încerc sa-l
sprijin si eu, în calitatea mea de presedinte al Camerei Deputatilor,
este deschiderea Parlamentului pentru cetateni si societatea civila. Prin intrarea
cetatenilor mai usor în Parlament, prin accesul societatii civile la dezbateri
si prin prezenta noastra mai mult în afara cladirii Parlamentului, între
oameni, pentru a vedea daca ceea ce facem noi se potriveste cu ceea ce le trebuie
oamenilor.

Rep.: În conditiile actuale, credeti ca mai e posibila o fuziune între
PNL si PD?
B.O.: O fuziune între PNL si PD poate fi posibila în orice moment
în care valorile noastre se dovedesc a fi comune, pe termen lung, si nu
valori conjuncturale. Avem în comun un program de guvernare si un protocol
si putem sa lucram într-o alianta patru ani. Pentru a face un partid împreuna
trebuie mai mult decât atât. Noi am prezentat valorile noastre,
ale liberalilor, într-un document pe care l-am adoptat la sfârsitul
lunii februarie, la Brasov. Constatam ca nu împartasim aceleasi idei ca
si democratii. Aceasta nu înseamna ca ale noastre sau ale democratilor
sunt mai putin legitime. Sunt legitime si ideile populare, crestin-democrate,
si ideile liberale, dar fiecare dintre noi tinem la ideile noastre. Atâta
vreme cât avem idei diferite nu vom putea forma un partid comun.

Rep.: Va pregati PNL un candidat propriu la alegerile prezidentiale?
B.O.: Deocamdata, pentru noi, obiectivul fundamental este reusita integrarii
europene. Dupa 1 ianuarie va trebui sa luam niste decizii, sa judecam daca Alianta
si coalitia functioneaza suficient de bine ca sa mearga înainte, sa judecam
daca poate exista o majoritate parlamentara în actualul Parlament, care
sa asigure continuarea guvernarii sau daca sunt necesare alegerile anticipate.
Continuarea Aliantei înseamna sustinerea unui candidat comun la Presedintie.
Daca PNL si PD vor aprecia ca Alianta nu mai poate functiona dupa 1 ianuarie
2007, trebuie sa ne gasim un candidat la Presedintie. Pentru PNL nu Presedintia
României este un obiectiv politic principal.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase