Interviu cu academicianul Nicolae Manolescu

Interviu cu academicianul Nicolae Manolescu
Presedintele Uniunii Scriitorilor pregateste o editie integrala a „Istoriei critice a literaturii române”.

Rep.: Ati „citit” si apoi ati deslusit pentru noi, profanii, toata
literatura care s-a scris în perioada 1962 – 1992, când ati tinut
cronica literara, saptamâna de saptamâna, mai întâi la
„Contemporanul” si apoi la „România literara”. În
ce masura scara de valori pe care ati stabilit-o atunci ati modifica-o acum?
Nicolae Manolescu: Nu stiu înca. Din 1992, de când am abandonat cronica,
n-am mai urmarit fenomenul literar în amanunt. Si-n acelasi timp, n-am mai
facut o lectura a cartilor din anii anteriori. Acum sigur ca o sa-mi termin „Istoria
critica a literaturii”, si aici voi avea un capitol „Literatura de
dupa cel de-al doilea razboi mondial”. Deci, ma va obliga sa recitesc. Am
recitit deocamdata câtiva poeti: Sorescu, Nichita Stanescu, o buna parte
a criticilor, însa abia când o sa fac toata operatia si o sa citesc
si portiunea aceasta care îmi lipseste din inventar (de dupa anii ’90)
am sa pot sa spun exact daca s-a modificat ceva în mod substantial. Probabil
ca vor fi multe modificari, dar nu m-as pripi sa le numesc deocamdata.

Rep.: „Autonomia esteticului”, „rezistenta prin cultura”,
impunerea „canonului modernist” etc., v-au atras nenumarati dusmani.
Va pun o întrebare în maniera lui Marin Preda: „Pe ce v-ati
bazat, dom’le”?
Nicolae Manolescu: Nu m-am bazat pe ceva anume si nici nu a fost o rezistenta
pe deplin constienta de la început. Am încercat, pur si simplu,
o cale si eu, si altii, un mod de a spune ceea ce credeam despre carti, fara
sa ne supunem rigorilor si duritatii ideologice la moda. Si am vazut ca în
anumite conditii putem s-o facem. De pilda, daca nu ne refeream în mod
deschis la aspectele politice. Daca ne refeream la partea estetica. Am constatat
ca ne lasa în pace. Si atunci încet, încet, ne-am facut un
fel de metoda, de fapt un fel de evaziune. Neamintind lucrurile la care cenzura
era sensibila, cenzura nu se împiedeca de noi si ne lasa în pace.
Stiu ca acum pare simplu, dar atunci, în realitate, nu era chiar asa de
simplu, însa am avut sansa, sa spunem asa, de a trata operele literare
sub unghi estetic, ceea ce mi se pare modul cel mai legitim de a o face. Am
si acuma nostalgia esteticului, când vad toata multiplicarea asta a unghiurilor
de lectura, când literatura începe sa fie citita ca un fel de anexa
la stiinte sociale, politice, la filosofie… Mai ramâne la chimie si
la fizica. Eu cred ca literatura trebuie citita ca literatura, pentru frumusetea
ei, pentru ceea ce ne spune, pentru felul cum ne formeaza pe dinauntru, cum
ne îmbogateste, cum ne face sa aratam eventual mai bine pe dinafara.

Rep.: Se gaseste deja în librarii „Istoria…” lui Alex.
Stefanescu. Când se va gasi partea a doua a istoriei literaturii scrise
de dvs.?
Nicolae Manolescu: Nu numai partea a doua, ci o sa se gaseasca întreaga,
pentru ca am facut un contract pe cinci ani (din care au trecut aproape trei)
si contractul prevede sa o public integral. Deci va aparea un volum integral,
destul de mare, din cât îmi dau eu seama, si nu va începe
în 1941, ca a lui Alex. Stefanescu, ci în 1521, o data cu Scrisoarea
lui Neacsu din Câmpulung – si nici nu stiu daca o sa dau poze asa frumoase
ca el. Ma mai gândesc.

CASETA TEHNICA
Nicolae Manolescu

Data si locul nasterii: 27 noiembrie 1939, Râmnicu-Vâlcea
Studii: 1962 – Absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii din
Bucuresti 1974 – Doctor în Litere cu teza „Opera lui Titu
Maiorescu la Universitatea din Bucuresti”
Cariera: cariera didactica universitara la Catedra de literatura româna
a Facultatii de Filologie din Bucuresti, numit profesor titular în
1990; din 1990 – director si editorialist al revistei „România
literara”; Membru corespondent al Academiei Române din 1997
Scrieri: Literatura româna de azi, 1944-1964 (1965); Lecturi infidele
(1966); Metamorfozele poeziei (1968); Poezia româna moderna de la
G. Bacovia la Emil Botta (1968); Contradictia lui Maiorescu (1970); Teme
(7 vol., 1971-1988); Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc
(3 vol., 1980-1983); Istoria critica a literaturii române (vol.
1,1990)

Rep.: Sunteti si presedintele Uniunii Scriitorilor din România. De ce
credeti ca nu reusesc sa se afirme scriitorii nostri în strainatate?
Nicolae Manolescu: Exista mai multe explicatii. În primul rând,
nu toate culturile sunt la fel. Exista culturi care mai mult importa, culturi
care mai mult exporta si culturi – curele de transmisie. Elvetiana si olandeza,
de pilda. Literatura româna este o literatura care mai mult importa decât
exporta. N-are vocatie imperialista, cum e cea franceza, de exemplu.
Ibraileanu spunea în 1909 ca noi n-am participat la concertul european
decât în prea mica masura. O alta cauza, desigur, poate sa fie limba.
Când ai o limba de circulatie te impui altfel decât atunci când
nu ai. O limba fara circulatie te pune în situatia de a nu traduce niciodata
ca lumea poezia. Si când mai ai si o limba idiomatica, asa cum e limba
câtorva dintre cei mai mari scriitori români (Creanga, Caragiale,
Sadoveanu), ce sa faci, cum sa-i traduci? Nu poti în nici un fel.

Seres Alexandru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase