Interviu cu avocatul Pascu Balaci

De Crina Dobocan
10Comentarii
Avocatul Paşcu Balaci spune că succesul se bazează pe muncă
Avocatul Paşcu Balaci spune că succesul se bazează pe muncă
„Avocatura este o meserie stresantă”. O spune un reputat avocat orădean, iniţiatorul şi coordonatorul cenaclului literar ,,Barbu Ştefănescu Delavrancea”, al Baroului Bihor.   Crina Dobocan: De ce aţi ales avocatura şi nu literatura? Paşcu Balaci: Dintr-o întâmplare.

Am dat examen la filologie la Bucureşti, în 1975, şi culmea, deşi am fost de două ori la Olimpiada Naţională de Limba şi Literatura Română, la Iaşi în 1973 şi la Craiova în 1975, am eşuat la examenul de admitere. Nu atât din cauza mea, ci din alte cauze pe care nu le voi înşirui. În acea vară, după citirea Bibliei, am luat decizia de a-mi schimba opţiunile, iar aceasta a fost Dreptul. Am fost mânat de dorinţa de a face dreptate cumva. Când eşti tânăr eşti visător şi mânat de idealuri nobile. Aşa am ales să studiez Dreptul. Voiam să dau tot la Bucureşti, dar tata m-a îndreptat spre Cluj, spunându-mi că nu are bani să mă trimită la Bucureşti.

 

C.D.: Cum aţi ajuns în avocatură?

P.B.: Înainte am fost jurist consult la Bihoreana Marghita. Am lucrat aici din 1981 până în 1986. Neavând buletin de Oradea, chiar dacă am avut medie mare, nu am putut să acced la funcţia de judecător, avocat sau procuror. Era o legislaţie ceauşistă în dezavantajul celor care erau de la ţară, care, deşi aveau medii mari, nu puteau să intre în oraşe. Oraşele erau închise. Din această cauză a trebuit să încep în această funcţie. În 1986, am venit la Oradea, tot jurist, în Uzina de Alumină din Oradea, una din întreprinderile fanion ale oraşului care, spre regretul meu, a fost desfiinţată. Nu s-a mai ales nimic de ea. Ceea ce a mai rămas au fost pensionarii pe care îi cunosc, au fost colegii mei de muncă şi care cer în instanţă mărirea pensiilor, pe care îi şi reprezint şi pe care am reuşit să-i bucur cu mărirea punctului de pensie.

În avocatură am intrat printr-un proces, întrucât, deşi eram jurist consult, iar Baroul Bihor a fost de acord cu înscrierea în tabloul avocaţilor, totuşi Uniunea Avocaţilor din România a pretins că trebuie să am o activitate pură de jurist consult, ori eu, la acea dată, eram ziarist. Şi totuşi, am câştigat în instanţă la Curtea Supremă dreptul de a fi avocat, întrucât eu, deşi eram ziarist, totuşi scriam articole juridice şi, în plus, lucram ca jurist cu contract de prestări servicii la Alumina, la Bihoreana Marghita şi la o firmă româno-italiană. Atunci erau jurişti mai puţini şi se putea. Acum nu mai e posibil pentru că sunt foarte mulţi avocaţi şi jurişti consulţi în Oradea.

 

C.D.: Care este dosarul care v-a consacrat?

P.B.: Au fost dosarele care privesc drepturile la pensie. Judeţul Bihor a fost un judeţ cu o industrie minieră, cu o industrie grea. Am obţinut în instanţă mărirea punctului de pensie la minerii care au lucrat în mediul radio-activ, la Mina de la Băiţa, la muncitorii de la Alumina, muncitorii de la Sinteza, lucrătorii de la CFR. Acum îi reprezint pe militarii din sindicatul cadrelor militare disponibilizate, care luptă pentru statutul militar, în sensul că vechea lege (164) prevede că în caz de mărire a soldelor militarilor activi, atunci trebuie să crească şi pensiile pensionarilor militari, atât din cadrul MAPN, cât şi din cadrul MAI.

 

C.D.: Vă ajută literatura în elaborarea pledoariilor?

P.B.: În pledoarii trebuie să dezvolţi nu numai o argumentaţie juridică, ci să vorbeşti frumos şi să ai elemente de cultură generală. În unele cazuri, trebuie să dai citate în limba latină. Noi am avut la Cluj un profesor eminent, Vladimir Hanga, profesor de drept privat roman, care ţinea foarte mult ca noi, studenţii, să argumentăm pledoariile noastre cu expresii în limba latină. Nu numai pentru coloratura acestora, ci şi pentru faptul că ele sunt o ilustrare a unor principii de drept de pe vremea Republicii şi a Imperiului Roman. Aceste principii s-au păstrat de-a lungul timpului şi până în zilele noastre.

Literatura nu este numai un hobby, este un modus vivendi pentru mine. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România şi mi s-au reprezentat lucrări dramatice la Teatrul Naţional Radiofonic Bucureşti, la Teatrul Naţional din Iaşi, la Teatrul de Stat Oradea, la Teatrul de Nord din Satu-Mare şi la Teatrul din Cernavodă – care, cu piesa ,,Penelopa se mărită’’, a făcut un turneu naţional. Caut să îmbin activitatea de avocat cu cea de scriitor. Ele sunt perfect compatibile. Se sprijină reciproc. Foarte mulţi scriitori au fost şi avocaţi. Pomenesc, de pildă, numele lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. Cenaclul literar pe care l-am înfiinţat poartă numele acestuia.

În faţa magistraţilor bihoreni nu contează literatura, ci argumentaţia juridică, argumentaţia logică. Literatura e ca un fel de glazură care nu se poate confunda cu miezul argumentaţiei. Nu mai trăim epoca de aur în care avocatului i se permitea să ţină pledoarii foarte lungi. Asta se întâmpla în secolul trecut, acum timpul se grăbeşte. Timpul costă.

 

C.D.: Ce vă inspiră?

PB: Mă inspir mult din istorie. Scriu teatru istoric. Am aproape 20 de piese cu subiect istoric. Am o trilogie consacrată Unirii românilor, cuprinzând piesele: „Război între români”, cu luptele dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu şi împăcarea acestora, ,,Muntele osândiţilor’’ şi ,,Clopotul’’, ultima fiind consacrată unui eveniment din satul meu natal, când ţăranii au îngropat clopotul pentru a nu fi transformat în cartuşe de război de către armata austro-ungară, în anii 1918 – 1919. Acestor piese li s-au adăugat ,,Fluierul de oţel’’, care surprinde prin inedit, în sensul că primul român tras pe roată în Transilvania nu a fost Horea, la 1784, ci Tănase Todoran, din satul Bitigiu de lângă Năsăud, tras pe roată în anul 1763, în 12 noiembrie. Pentru că el a pretins patenta cu drepturi imperiale în faţa regimentelor grănicereşti care depuneau jurământul pe platoul Mocirla din Salva, la 10 mai 1763. S-a revoltat şi a fost tras pe roată cu alţi mucenici mărturisitori. Tănase Todoran a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul mitropolitul Bartolomeu al Transilvaniei. Această piesă a fost urmată de ,,Tunul de cireş’’, care cuprinde istoria tragică a protopopului Aurel Munteanu din Huedin, asasinat după tristul şi ruşinosul Dictat de la Viena. Mai sunt autorul unei piese de teatru ,,Ioana d’Arc’’, despre cunoscuta eroină franceză, şi o altă piesă ,,Euroshima’’, care cuprinde elemente de istorie mai recentă, despre supravieţuirea într-un adăpost atomic nuclear, în care cei care cred că vor câştiga un premiu ajung să înnebunească în condiţii de claustrofobie. Şi ,,Victima şi călăul’’, deşi este o piesă psihologică, are la bază tot un episod din istoria Romei, întrucât pe vremea împăratului Tiberius se interzicea trimiterea la moarte a fetelor virgine. Ele trebuiau violate de călău înainte de execuţie, ca şi cum justiţia ar fi avut remuşcări cumplite pentru faptul de a le fi condamnat.

 

C.D.: V-aţi ales clientul drept personaj?

P.B.: Da. Într-o piesă care se numeşte ,,Termenul de excelenţă’’. Un client de-al meu a avut anumite trăsături care m-au ajutat să conturez acest personaj, pentru că nu iei întreaga personalitate a clientului, ci anumite trăsături ale acestuia pe care le îmbogăţeşti pentru a face ca personajul să fie credibil.

 

C.D.: Ce satisfacţii vă aduce literatura şi ce satisfacţii vă aduce avocatura?

P.B.: Avocatura îmi aduce satisfacţii materiale, iar literatura, spirituale. Ele se combină una cu alta.

 

C.D. Când sunteţi mai sigur pe dvs, când sunteţi avocat sau în postura de scriitor?

P.B.: Sunt la fel de sigur în postura de avocat, când pledez în faţa instanţei, şi sunt la fel de sigur când sunt singur în faţa mesei de scris. Nu pot să manifest slăbiciune, decât atunci când caut subiectul. Marea problemă pentru mine este căutarea unui subiect. Dar când acel subiect mă prinde, atunci imediat am trecut la redactarea lucrării, fie piesă de teatru sau jurnal de călătorii, proză etc.

 

 

C.D.: Care este cartea cea mai apropiată de sufletul dvs?

P.B.: Cartea cea mai apropiată mie este ,,Slăveşte suflete al meu pe Domnul”, cu aproape 150 de sonete religioase, cuprinzând toată aria Noului Testament.

C.D.: Dar dosarul cel mai apropiat?

P.B.: Dosarul cel mai apropiat? Îmi sunt toate la fel de dragi pentru că în fiecare dosar este soarta unui om. Nu poţi să ţii la soarta unuia mai mult decât la a altuia. Trebuie să fii la fel de tenace pentru fiecare client, pentru fiecare om care vine la avocat şi îi pune sufletul pe masă.

C.D.: Când scrieţi şi ce faceţi dacă inspiraţia vă vine în timpul procesului?

P.B.: Cel mai mult scriu în weekend, în vacanţele de iarnă şi în cele de vară.

În timpul procesului nu ai cum să scrii. Eventual poţi să pui pe hârtie o expresie de duh sau să relatezi despre mersul unor dezbateri, dar când intri pe poarta Tribunalului inspiraţia îşi ia tălpăşiţa şi zboară. Nu le poţi amesteca.

 

C.D.: Realitatea bate cartea?

P.B.: Din multe întâmplări mi-am dat seama că realitatea, de multe ori, depăşeşte imaginaţia scriitorului, iar scriitorul este din această ipostază avantajat. El trebuie să fie grefierul realităţii. El nu poate face altceva decât să noteze acea întâmplare care, într-adevăr, ar putea fi născocită de cel mai mare scriitor din lume şi în aceste condiţii scriitorul trebuie să fie atent la ce se întâmplă în jur. Eu asta încerc să fac: să fiu atent la ce se întâmplă în jur pentru a nu mai forta mintea ca să găsesc subiecte.

C.D.: Care este reţeta succesului ca avocat şi ca scriitor?

P.B.: Succesul se bazează pe muncă. Ea e singura care îţi poate asigura succesul, pentru că viaţa de avocat este stresantă din toate punctele de vedere: contactul cu clientul, contactul cu adversarii tăi, faptul că trebuie să te prezinţi în instanţă, să vorbeşti, este tensiunea de aşteptare înainte de a lua cuvântul. Ca scriitor, cred că scriu cu multă pasiune şi cu omenie despre aceste subiecte. Sunt apropiat de aceste subiecte şi cred că în cărţi se vede umanitatea mea. Eu cred că sunt bun şi acest lucru se transmite în cărţile pe care le scriu.

 

Fact box:

Premii pentru dramaturgie

Premiul Revistei Napoca Universitară din Cluj, 1980

Premiul Studioului DRTV Cluj Napoca, pentru piesa ,,Horia Rex Daciae’’, 1986

Premiul pentru Creaţie Dramatică, la Săptămâna Teatrului Scurt, pentru piesa ,,Tramvaiul Negru’’, Oradea, 1995

Premiul ,,Ionel Teodoreanu’’, al Asociaţiei Notarilor Publici

Premiul I la Concursul Naţional de Literatură şi Critică Dramatică ,,Bogdan Amaru’’ şi Marele premiu al Simpozionului Naţional de Dramaturgie, pentru piesa ,,Banii n-au miros’’, Râmnicu Vâlcea

Nominalizare la Premiile UNITER pentru piesa ,,Ioana D’Arc’’.

 



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor