Interviu cu Florin Ardelean, membru USR din 2017: „O carte bună te poate găzdui la fel cum o face o amantă care nu te întreabă de unde vii”

De Veronica Bursaşiu
9Comentarii
Florin Ardelean
Florin Ardelean - © Foto: facebook
Profesor, scriitor, Florin Ardelean a intrat în 2017 în galeria selectă a membrilor Uniunii Scriitorilor din România. Fostul om de televiziune ne-a acordat un interviu în exclusivitate. Unul în care vorbeşte liber, fără bariere despre cărţi, licenţe lexicale şi seducţie…

În anul pe care l-am încheiat, ați devenit membru al Uniunii Scriitorilor. Ce semnifică aceasta pentru dumneavoastră?

Florin Ardelean: Dacă aș fi un vanitos, aș putea pretinde că statutul primit recent, acela de membru al USR, încununează o activitate editorială ce și-a primit o certificare de valoare – bla-bla-bla. Dacă aș face pe modestul, aș putea răspunde că legitimația de membru al USR este doar un petic de hârtie, că nu contează deloc – of-of-of. Ei bine, cum nu sunt nici vanitos, dar nici nu mă ademenește o modestie copleșitoare, voi spune simplu că a fi membru al USR este o treabă care mă motivează, că nu înseamnă nici mai mult, dar nici mai puțin decât apartenența la un grup de oameni cu care am în comun o anume fantasmă. Restul e invidie.

Începuturile dumneavoastră scriitoricești sunt legate de fostul ministru Andrei Marga. Cum a fost această întâlnire?

F.A: S-a petrecut demult, într-un alt veac (!), la un banal curs de logică aristotelică, în primul an de facultate, la Cluj (filosofie-istorie). M-am remarcat la un seminar, când am intervenit într-o discuție cu privire la raportul dintre gândirea logică și gândirea pre-logică. Andrei Marga m-a selecționat din tot anul meu și, din acel moment, am devenit un fel de discipol preferat.

Concret, asta a însemnat intrarea în redacția unei reviste a Centrului Universitar Cluj, Napoca universitară, dar și o muncă intelectuală sub o etică cu imperative mai riguroase. Fiind preferatul lui Andrei Marga, nu-mi permiteam să-l dezamăgesc. De fapt, „protecția” lui însemna un standard mai ridicat de exigență, ore suplimentare de bibliotecă, bibliografie cu supliment.

În paginile revistei Napoca universitară m-am exersat ca gazetar, dar tot acolo am publicat primele mele povestiri. Relația mea cu Andrei Marga s-a rupt în 1998, când, în ciuda insistențelor sale, am refuzat în ultima clipă, să plec la Cluj, ca lector universitar la Facultatea de Studii Europene. Niciun regret.

Sunt în viață întâlniri care îți pot marca destinul?

F.A.: Evident. Viața asta și este, o colecție cu întâlniri de tot soiul. Capacitatea de-a sesiza care este acea întâlnire menită să te tușeze, să instige în tine tot ce ai mai bun, înseamnă a avea instinct. Cu toții avem un anume indice de seducție, pe care îl punem la bătaie atunci când ne căutăm discipolii, amicii. A fi maestru sau ucenic într-o relație intelectuală formativă, capabilă să te construiască interior și să cristalizeze în tine potențele spiritului, iată ipostazele spre care conduce o anume întâlnire exemplară.

Totul e să nu devii prea captiv, să nu cazi în adorație, să nu-ți anulezi personalitatea în clipa în care maestrul tău se poate transforma într-un tiran. O întâlnire nu trebuie să fie un punct final, ci doar o bornă pe un traseu asumat în nume personal. Desprinderea, „trădarea” din partea discipolului constituie momentul necesar, dureros, dar și explicit, adică semnul că poți sta pe mintea ta.

Cum se naște o carte?

F.A.: Dacă este vorba de o carte de eseuri, cum a fost anul trecut Seducția, nu există un anume moment al nașterii. Practic, o viață întreagă zăbovești pe gânduri. Vine și momentul în care ideile prind conturul unui discurs teoretic original, profund și expresiv. Cartea este momentul final. Dacă vorbim de literatură, atunci lucrurile se schimbă. Cartea se naște atunci când personajele devin apte pentru a trăi în vraja imaginației.

Când va puneți la masa de scris, aveți și finalul cărții?

F.A.: De regulă, nu. Am doar o schiță aproximativă. Pe măsură ce textul se naște, finalul își negociază cu febrilitate forma. Foarte adesea mi s-a întâmplat ca finalul să fie complet modificat, ba chiar în contradicție flagrantă cu proiectul.

Aveți un ritual, aveți tabieturi când scrieți?

F.A.: Nu am ritualuri specifice. Tot ce contează, atunci când scriu, este să fiu într-o relație de armonie cu mine însumi. E foarte important să mă detașez, să fug din câmpul unei realități plicticoase ori sâcâitoare. Totul e pus în paranteză. Contează doar murmurul vocii intime, nimic altceva. Sigur, este o formă de egoism, de egolatrie, poate, dar nimic creativ nu este posibil în clamorile diurne ale faptelor și situațiilor de tot felul.

Ce vă inspiră? Experiențe personale, ale celor din jur?

F.A.: Unele chestii se nasc spontan, nu știu de unde. Vin din zone foarte obscure, imposibil de localizat. Da, de regulă sunt experiențe proprii, unele livrești, adică pur și simplu cărțile citite, altele țin de combustia vieții, de episoadele care-mi pun la încercare ființa. Trăirile sunt esențiale – iubirea, suferința, scârba, absurdul, căința, resentimentul, spaimele, exaltările, angoasa, suspiciunile, presiunea continuă a neantului.

Ce înseamnă să fii scriitor? E un statut aparte?

F.A: A fi scriitor este la fel cu a fi pivnicer ori dulgher. Totul ține de acea chemare, de indefinibilul care te califică drept ceea ce simți că ești. Există pivniceri sau dulgheri absolut admirabili, profesioniști desăvârșiți, precum există și cârpaci. Ei, așa e și cu treaba de-a fi scriitor.

E un meșteșug care se învață, sunt iluziile care îți dau energie și mai este încăpățânarea de-a ști că ești scriitor chiar și atunci când eșecul te-ar îndemna să renunți. Nu, succesul sau eșecul nu trebuie să te influențeze. Trebuie s-o ții pe-a ta, cum se spune, ca țiganul de botă. Orice moment de șovăială sau de scepticism poate fi fatal. Dacă tu știi că ești scriitor, nu mai contează deloc ce cred toți ceilalți.

Pe vremea când publicați editoriale (articole de opinie), se spunea că Florin Ardelean inventează cuvinte care nu sunt în DEX. Astfel de licențe sunt permise când…

F.A: … când ceea ce vrei să exprimi prin cuvinte reclamă o locuțiune imposibil de găsit în lexicul acreditat. Mi s-a întâmplat asta, tocmai când administram rubrica Opinii, în Jurnal bihorean, în urmă cu 14-15 ani. Au mai fost și alte situații de felul ăsta. Trebuie să ai, firește, un simț al limbii pentru a nu eșua în ridicol. Invențiile mele lexicale au survenit în situații în care doream să subliniez o stare, proiectând-o în grotesc.

Ce înseamnă o carte bună pentru cititorul Florin Ardelean?

F.A: O carte bună este aceea care te poate găzdui între copertele sale cam la fel cum o face o amantă care nu te întreabă de unde vii și când o să dispari din peisaj, ci doar îți acompaniază pasiunea (efemeră) de-a fi acolo și numai acolo.

Cum vă alegeți o carte din librărie?

F.A: După autor, în primul rând, apoi după domeniile care mă interesează: literatura, eseul, cartea de filozofie sau de istorie. Mă uit, apoi, la aparatul critic, la opiniile, dacă există, formulate de specialiștii de top. Am casa plină cu cărți. Cineva m-a luat în zeflemea, spunându-mi că sunt inactual, că tot ce vrei să citești afli pe internet. O fi adevărat, dar o carte pe care o ții în mână face diferența dintre voluptatea în act și aparența funcțională.

Care e cea mai importantă lecție pe care o predați studenților dumneavoastră de la Jurnalism?

F.A: Că lecțiile sunt aproape de prisos, că tot ce contează începe abia după ce ideea de lecție este abandonată. Îi îndemn să gândească în regim personal, să evalueze critic tot ce întâlnesc și să nu ezite să riște atunci când varianta comodă nu le oferă decât gustul sălciu al oportunității minore, consensuale.

Cum vă „seduceți” studenții?

F.A: Întrebați-i pe ei. Chiar dacă aș ști cum îi seduc, nu mi-aș „denunța” talentul.

Cum vedeți viitorul presei locale pe termen scurt?….

F.A: Sumbru. Toate semnele unei apocalipse s-au ivit deja în zona de asfințit a cerului. Firește, sper să fiu un profet mincinos.

Inevitabil, la ce subiecte vă gândiți pentru viitoarele cărți?…

F.A: Anul trecut, am lansat Seducția. Voluptate, cruzime și amăgire. Imediat apoi m-am apucat de redactarea volumului III din Folie à trois. E ultimul. Am terminat textul înainte de Crăciun. Cred că mi-a ieșit. Acum lucrez la nivel de frază, de cuvânt, chiar. Sper să pot lansa cartea prin luna mai. Dacă va fi să mai am răgazul biologic, mă gândesc la o carte despre violența simbolică. Ar fi cel mai bun proiect posibil după Seducția. Am deja fixate conceptele de bază. Dar greul abia acum începe… În plus, lunar, livrez Revistei Familia câte un text sub sigla Cronica ideilor. Ceea ce nu e puțin și nici foarte confortabil. Dar asta mă ține viu.

Mulţumesc şi înspiraţia să nu vă părăsească!



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor