Interviu cu protagonista din Focus

Interviu cu protagonista din Focus
„Focus” apare miercuri în cinematografele din România, iar Margot Robbie a vorbit despre filmul în care în are partener pe Will Smith.

Cum a fost experienţa de la filmările Focus, ţinând cont de faptul că ai fost înconjurată de o mulţime de bărbaţi înşelători?
M-am distrat de minune. Nu e primul proiect la care lucrez cu mulţi bărbaţi, dar e foarte plăcut să îţi petreci timpul cu ei. Au fost grozavi. M-am simţit ca o soră mai mică, protejată de fraţii ei.

Cum ai lucrat cu Will Smith?
A fost greu! Glumesc! Will este un tip de milioane şi m-a ajutat enorm.

Cum te-ai simţit filmând în Buenos Aires?
Toată lumea de acolo este foarte pasionată. S-au bucurat în mod deosbit să îl vadă pe Will. Prima zi de filmări a fost mai dificilă, pentru că s-au strâns foarte mulţi oameni în locaţie. Există o vibraţie pozitivă a oraşului care ne-a molipsit. Cel mai bine acolo ne-am distrat. Sper să se cunoască acest lucru şi în film.

Margot, crezi că oamenii pot fi mai uşor păcăliţi de femeile care arată bine?
Aspectul fizic se corelează întotdeauna cu actoria. Ca actori, încercăm să transmitem emoţii şi să îi convingem să investească în ceva. Astfel creşti miza. Prin emoţie, reuşeşti să îi faci să se implice şi mai mult. Acesta este şi trucul la care apelează cei mai buni escroci.

Ai încercat să joci un rol şi în viaţa de zi cu zi?
Imediat după ce am terminat liceul, am început să lucrez într-un show tv din Australia şi am ratat întreaga experienţă de la facultate. Mă duceam la toate petrecerile universitare cu prietenele mele. Dacă mă întreba cineva, îi spuneam că studiez, de exemplu, biologia marină la acea universitate. Asta e singura înşelătorie la care am recurs. La fiecare petrecere pretindeam că studiez altă materie. M-am distrat mult.

Este adevărat că, în ciuda iluziilor din Focus, în centrul atenţiei se află de fapt povestea de dragoste?
Bineînţeles! Glenn Ficarra şi John Requa au vrut încă de la început ca filmul să fie despre iubire. La asta se pricep cel mai bine. Mă bucur că povestea nu s-a diluat printre atâtea escrocherii şi furturi.

„Focus” prezintă povestea lui Nicky Spurgeon (Will Smith), care este un escroc cu experienţă. O întâlneşte pe frumoasa Jess (Margot Robbie) şi începe să o înveţe secretele meseriei, dar dispare fără urmă când simte că începe să se ataşeze de ea. Trei ani mai târziu, Nicky şi Jess se întâlnesc din nou în Buenos Aires, unde bărbatul încearcă să păcălească un multimiliardar. Doar că Jess a pus ochii pe aceeaşi pradă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase