Interviu JA. Adrian Wiener, senator USR de Arad

De Andreea Pintea
Interviu JA. Adrian Wiener, senator USR de Arad
„Avem nevoie de o lustrație morală a politicii românești”

Jurnal arădean. Peste puțin timp sunt alegerile europarlamentare. Românii își aleg reprezentanții în Parlamentul European. Cum comentați?

Adrian Wiener. Alegerile din 26 mai sunt decisive pentru menținerea parcursului european al României. Este o bătălie pentru a rămâne în spațiul valorilor comunitare, pentru a rămâne în Europa. Pe lângă fonduri europene și libera circulație, pe lângă accesul la o piață liberă, am importat din Europa și bună guvernanță. Cel puțin la nivel principial, România instituțională a asumat transparența decizională în politicile publice, mecanismele de control și echilibru, deliberarea asumată și participarea efectivă a cetățeanului la procesul decizional. Am făcut pași importanți în ceea ce privește independența Justiției și separarea puterilor statului. Sigur, vedem cu toții cum actuala guvernare PSD/ALDE a transformat democrația reprezentativă într-o mascaradă, o justificare a legitimității unei agende politice personale și de grup care nu mai are nicio legătură cu interesul public. O agendă politică menită să malformeze Justiția astfel încât să creeze impunitate pentru niște politicieni cu instincte de prădător. Mecanismele statului de drept sunt abuzate, independența justiției este asediată continuu de peste 2 ani de o majoritate politică iresponsabilă care riscă să arunce România în afara istoriei. Discursul vădit anti-european, identitar-naționalist, chiar anti-colonial al unui Dragnea sau Tăriceanu, recursul la populism primitiv, cauționarea corupției și hoției înseamnă izolare culturală și economică. Societatea românească s-a fragmentat enorm în acești doi ani de guvernare PSD/ALDE. S-au ridicat „baricade”, iar a face politică responsabilă a devenit o extensie a simțului civic. Nu mai putem să stăm pe canapea și să asistăm nepăsători la erodarea democrației, la șubrezirea continuă a statului de drept. Reforma clasei politice românești este esențială. Politica a devenit prea importantă ca să mai poată fi lăsată pe mâna politicienilor ultimilor 30 de ani. Dragnii, vâlcovii și tăricenii acestei țări nu mai pot continua să influențeze destinele generațiilor de români. Avem nevoie de o lustrație morală a politicii românești iar alegerile din 26 mai sunt momentul oportun pentru un astfel de mesaj. Uniunea Europeană, în afară de a fi o Uniune politică și o piață liberă, este și o uniune de valori, un set comun de principii la baza cărora stau drepturile omului și libertățile civile. Constructul democratic european, imperfect și aspirațional pe alocuri, reprezintă singura garanție pentru o Românie prosperă și democratică. Iar statul de drept, contractul social onest dintre români și reprezentanții lor politici este esențial. De aceea impostura și corupția în politică sunt insulte directe.

Din experiența de medic și fost manager de spital, care credeți că sunt cele mai mari probleme ale sistemului de sănătate din România?

Sistemul public de sănătate din România este disfuncțional, plin de inechități, ros de corupție, ignorat politic și măcinat de incompetență administrativă și birocrație excesivă. Subfinanțarea perpetuă este doar una dintre cauze. Bugetul acordat sănătății este sub jumătatea mediei europene, iar investițiile sunt inconstante, lipsite de predictibilitate sau prioritizare. Foarte puține lucruri s-au

schimbat fundamental în ultimii 20 de ani. În continuare, sistemul de sănătate este unul antichizat, cu spații hoteliere improprii, pe alocuri insalubre, cu dotări inadecvate și personal insuficient. Majoritatea spitalelor din România au autorizații de funcționare temporare cu neconformități consistente, întinse pe ani de zile. Listele de așteptare se întind pentru unele investigații pe luni de zile. Medicina prespitalicească a fost mai tot timpul ignorată. Avem peste 400 de localități în România fără medic de familie iar 1 din 5 gravide din mediul rural este evaluată de obstetrician, pentru prima dată, în momentul nașterii. Avem în continuare cea mai mare mortalitate infantilă din Europa și cea mai mică supraviețuire a pacienților cu cancer din Uniune. Rata mortalității evitabile este înfiorătoare iar medicina preventivă – screeningul și depistarea precoce a bolilor este aproape absentă. Povara de boală din România – anii de muncă pierduți prin invaliditate sau deces, depășește 10% din PIB. Bineînțeles că Programul „Îndrăznește să Crezi”, cu care PSD a câștigat alegerile, a fost o minciună colosală; sigur că niciunul din cele 8 spitale regionale promise nu s-a realizat și nici nu se va realiza în următorii ani de zile; nu mai vorbesc de spitalul republican promis de Dragnea. În ciuda triumfalismului politic al PSD investițiile rămân marginale iar reforma sistemului de sănătate rămâne doar un slogan.

Uniunea Salvați România construiește o alternativă, un Program de Guvernare participativ, cu consultarea tuturor actorilor din sistem. Propunem modificări majore – de la descentralizarea fiscală și decizională în sistem la restructurarea Programelor Naționale de Sănătate și dezvoltarea masivă a medicinei prespitalicești. Un Program în care Sănătatea să fie cu adevărat o prioritate națională.

Care este cea mai mare amenințare la adresa României în perioada care urmează?

Sunt mai multe amenințări care tind să dobândească o anumită sincronicitate, tind să fie coordonate.

Pe de o parte amenințarea războiului hibrid – dezinformarea și contrafactualitatea deliberate, menite să modeleze anxietăți sociale cu scopuri bine definite: îndepărtarea de constructul european și înlocuirea identității europene, a bunelor practici de guvernanță cu un autohtonism ambiguu alimentat de xenofobie și etnocrație. În spatele cortinei acestor ecosisteme de dezinformare este Rusia, care își dorește o Europă segmentată, măcinată de neîncredere și cu tensiuni sociale cât

mai mari. Pe de altă parte, asistăm la un reviriment al oligarhiei politico-economice, beneficiară a „vestului sălbatic” al tranziției care, prin intermediul clasei politice, anexează instituții și spațiul media, legiferează și administrează cu un singurul scop: accesul nestingherit la resurse. Se consolidează astfel o specie de vechil, cu ‘diplomă de seral’, semianalfabet, lipsit de empatie socială, cu Armani, Vuitton și Maybach, organizat în triburi politico-economice, pentru care corupția e șmecherie familiară iar subteranul moral e perfect legitim. Îi găsiți prin articulațiile instituțiilor unde s-au angajat cotizând „mai sus”, pe la vârful Direcțiilor și Agențiilor și Autorităților, prin Parlament sau Consiliile de Administrație, beneficiari de rente viagere, de sinecuri, distribuiți de către baroni, singura condiție fiind loialitatea și generozitatea față de suprastructura de partid. Îi știm cu toții – „modelele de succes”, nucleele societății, ăia ale căror nume au devenit branduri în sine și care țin în captivitate și dependență comunele și orașele României. Împotriva acestor pericole avem nevoie de o clasă politică alcătuită din reprezentanți autentici ai majorității oneste a populației. Apariția și dezvoltarea unor partide noi, naționale sau locale, reprezintă reacția de apărare a componentei sănătoase a societății. Eu am încredere că asistăm deja la un proces ireversibil, chiar dacă de durată, care să aducă definitiv valorile europene în România.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !