INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE

INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE
În acest interviu veţi putea afla ce se ascunde după „Calvarul unei inime pribegi“ şi ce înseamnă pentru marele interpret şi compozitor un spectacol muzical. Care sunt sursele de inspiraţie şi, de asemenea, mai puteţi afla câte ceva şi despre actorul Tudor Gheorghe.

Timpul: Le-aţi adus reşiţenilor „Calvarul unei inimi pribege“. Aţi evidenţiat, săpând în lada de zestre a trecutului, cât de uşor se uită valoarea. Ce mai înseamnă acest spectacol?

Tudor Gheorghe: Ai văzut spectacolul şi ţi-ai dat seama că nu e o înşiruire de 15-20 de cântece pe care le face orice cântăreţ. A fost o încercare de reconstituire a unui Univers, a unei lumi. Printr-un mănunchi de „refrene eterne“ am încercat să demonstrez că lumea interbelică era contemporană cu Europa în acea perioadă. Este un spectacol care evidenţiază rafinamentul în exprimare şi comportament al românului acelor ani. Am vrut să arăt tinerilor, care mâine, poimâine, vor merge uşor la universităţile din Europa că au cu ce să se mândrească. În plus, fac tot posibilul ca fiecare spectacol al meu să fie o lecţie de cultură.

Timpul: Sunteţi compozitor, interpret, actor. Ce a fost mai întâi poezia, muzica sau teatrul?

T.G.: Eu sunt actor de meserie. Am terminat Institutul de Teatru în 1966 şi eram, după unii critici mari, unul dintre cei mai interesanţi actori care au ieşit de pe băncile institutului. În anul II eram un fel de răsfăţat al teatrului. Nu am rămas la Bucureşti după terminarea facultăţii pentru că am vrut să mă întorc acasă. Dar, cum nimeni nu e împărat în ţara lui, nu am fost primit aşa cum trebuie şi a trebuit să-mi fac ucenicia cu roluri de serviciu.
Trebuia să atrag atenţia regizorilor. Şi atunci mi s-a părut mie genială ideea, de fapt acesta a fost începutul, să readuc poezia pe scenă. Am vrut să fac un spectacol de poezie. Însă cine stătea să asculte un puşti de 21 de ani? Am avut revelaţia să realizez spectacolul „Menestrel la curţile dorului“, în 1969, care avea să spargă tiparele posibile. Era un spectacol care încerca să aducă poezia la formele ei primare: poezia-cântec. Şi aşa a apărut Tudor Gheorghe.

Timpul: Ştiu că nu acceptaţi sponsorizări.

T.G.: Accept, Slavă Domnului! Dar nu a fost nevoie pentru că sunt un artist care se suţine din vânzarea biletelor. Pe afişele mele mi-ar fi greu să văd că se scrie Vodka X sau salamul Y. Nu-mi stă în caracter.

Timpul: Care este mesajul pe care vreţi să-l transmiteţi celor care vă ascultă şi privesc. Şi cum faceţi ca acest mesaj să împartă muzica în muzica dvs şi restul muzicii?

T.G.: Da. Să zicem că e vorba mai mult de mesajul pe care îl transmit. Există muzică bună la noi şi e o plăcere să asculţi o muzică bună. La mine e important să asculţi ce spun. Şi mă folosesc de haina asta ca un actor bun şi folosesc muzica ca o recuzită dacă vrei.

Timpul: Cuceriţi uşor sufletele oamenilor.

T.G.: Da. Pentru că nu am minţit niciodată şi nu păcălesc omul când sunt pe scenă. Nu am venit cu jumătăţi de măsură, nu vin cu gratuităţi şi am fost serios tot timpul. Iar în spatele meu, ceea ce mă susţine, este un arc încordat la maxim care mă eliberează de câte ori e nevoie: poezia română.

Timpul: Un mesaj pentru cei care vă iubesc.

T.G. Să aibă încredere că nu-i voi păcăli niciodată. Şi, de fiecare dată, prezenţa mea la Reşiţa va fi o surpriză din toate punctele de vedere. Data viitoare le voi aduce ceva cu totul nou.

Mai multe detalii in Ziarul Timpul.

Nina Curiţa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase