Interzis produselor fast food în şcoli

Interzis produselor fast food în şcoli
HUNEDOARA - Comercializarea produselor de tip fast food, în unităţile de învăţământ preuniversitar va fi interzisă. Potrivit legii adoptate de deputaţi, în unităţile de învăţământ preuniversitar pot fi preparate şi distribuite produse care se încadrează în categoria unei alimentaţii sănătoase.

Practic actul normativ prevede că alimentele care se vor găsi la vânzare în chioşcurile din incinta şcolilor trebuie să aibă atât avizul personalului medical cât şi al conducătorului unităţii de învăţământ. Hunedoara Expres a încercat să afle care sunt părerile elevilor hunedoreni referitoare la această lege. Deşi toţi elevii chestionaţi cunosc riscurile la care se expun atunci când consumă astfel de produse şi se declară împotriva lor, părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte interzicerea lor în şcoli. „Ştiu că aceste produse pot duce la obezitate şi de aceea mă feresc să le consum. Totuşi cred că cei care consumă astfel de produse şi le pot cumpăra şi din afara şcolii”, spune Iulia, o elevă a unui liceu din judeţ.

Date îngrijorătoare
Rezultatele unui studiu privind alimentaţia elevilor din judeţ, efectuat de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihologică, a scos în evidenţă faptul că peste 75 la sută din elevii de gimnaziu şi liceu consumă alimente de tip fast food.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !