Inteva, Celestica, Premagro, European Vegetable şi Faist Mekatronic la „Oradea Job Expo”

5Comentarii
Inteva, Celestica, Premagro, European Vegetable şi Faist Mekatronic la „Oradea Job Expo”
Târgul Locurilor de Muncă „Oradea Job Expo 2019” va avea loc vineri, 22 martie, la Era Shopping Park.

Bihorenii care se află în căutarea unui loc de muncă au şanse mari de angajare. După succesul obţinut anul trecut cu Târgul Locurilor de Muncă Inform Media, compania care editează cotidienele Jurnal Bihorean, Bihari Naplo, Bihon.ro şi Erdon.ro, va organiza în această primăvară o nouă ediţie a târgului de locuri de muncă. Astfel, vineri, 22 martie 2019, între orele 9:00 şi 19:00, la Era Shopping Park, va avea loc Târgul Locurilor de Muncă „Oradea Job Expo 2019”.

Până în prezent şi-au anunţat prezenţa 27 de companii şi o şcoală care oferă cursuri de formare profesională şi postliceale. Este vorba despre: Class Furn, FinProm, Plexus, Inteva, Plastor, Celestica, Carrefour, Olimp Impex, Nidec, Leroy Merlin, Cerved, Eberspaecher, Turism Felix, PGS Sofa, UAMT, Red Sevens, Microdeco Ro, Echipot, EBM PAPST, Instal Center, GMAB, Premagro, Frescoverde, Connectronics, Hanning Motors Romania, European Vegetable, Faist Mekatronic şi Şcoala Postliceală „Henri Coandă” Oradea. Acestea oferă peste 1.300 de locuri de muncă atât pentru persoane cu studii medii sau generale cât şi pentru cele cu studii superioare, atât pentru persoane cu experienţă, cât şi pentru persoane dornice să înveţe de la zero o meserie.

Inteva

Inteva Products, unul dintre principalii furnizori de componente din domeniul automotive, participă la „Oradea Job Expo” cu o ofertă de 13 locuri de muncă. Patru dintre acestea se adresează persoanelor cu studii superioare: inginer calitate, inginer calitate furnizori, inginer de proces, coordonator departament inginerie. Alte nouă posturi sunt pentru persoane cu studii medii: un tehnician HSE (se acceptă şi student cu contract de muncă part-time), un technician calitate, un electrician, doi manipulanti marfă şi patru operatori producţie. Pe lângă salariul de încadrare firma mai oferă al 13-lea salariu, tichete de masă, asigurare privată de sănătate, transport decontat, bonusuri de performanţă, mediu de lucru tânăr şi dinamic. În cadrul fabricii se produc componente ale plafonului (roof system) pentru firme precum Mercedes Benz, Volkswagen, BMW, Peugeot şi Citroen. „În Inteva Oradea găseşti mai mult decât un job! Aici îţi dezvolţi cariera”, este sloganul celor de la Inteva.

Celestica

„Noi, la Celestica, oferim soluţii pentru cele mai bune branduri din lume. Ne mândrim că reuşim să construim relații de încredere și rezolvăm provocări tehnologice complexe pentru a ajuta clienții noștri să realizeze o valoare mai mare, un potențial și rezultate. Suntem un lider în soluțiile de design, fabricație a subansamblelor electronice, care oferă expertiză globală în toate etapele de dezvoltare a produselor. Venim la «Oradea Job Expo» cu 48 de oferte de angajare, din departamente diferite: Achiziţii, Financiar, Resurse Umane, Calitate, Productie”, anunţă reprezentanţii Celestica.

Premagro

Înfiinţată în anul 1949, fiind una dintre cele mai importante companii mecanice cu capital privat din vestul României, specializată în producţia de componente forjate şi prelucrate din oţel, Promagro participă la „Oradea Job Expo” cu o ofertă de 34 de joburi. Două sunt destinate inginerilor mecanici şi unul unui inginer electronist. 21 sunt pentru persoane cu studii medii sau calificare în meseriile de operator CNC, sculer matriţer, frezor, electrician de înaltă tensiune, sudor, lăcătuş mecanic de întreţinere şi forjor. Zece posturi sunt pentru muncitori necalificaţi care au ca studii minime şcoala generală. Firma oferă salarii motivante, bonuri de masă în valoare de 15 lei/zi şi asigură transportul. Toţi angajaţii, indiferent de funcţie, primesc bonus de prezenţă de 7%, iar concediul de odihnă se acordă în funcţie de vechimea în muncă.

European Vegetable

Firma cu sediul în Husasău de Tinca cu activitate în cultivarea legumelor participă la „Oradea Job Expo” cu o ofertă de 500 de locuri de muncă pentru muncitori sezonieri şi un post pentru contabil. Pentru muncitorii sezonieri nu este necesară experienţa. Contabilul trebuie să aibă studii superioare în domeniu.

Metalica

Metalica S.A. Oradea este o companie românească cu o tradiție de peste șase decenii în domeniul fabricării de echipamente casnice. Experiența, seriozitatea și investiția continuă în cele mai moderne tehnologii au dus compania pe locul I pe țară în topul firmelor private mici și mijlocii din domeniu. Metalica Oradea va participa la „Oradea Job Expo” cu o ofertă de 41 de locuri de muncă. Dintre acestea, nouă se adresează persoanelor cu studii superioare: manager producţie, inginer proiectant, inspector de calitate, şef de tură, business analist, specialist de

promovare marketing. Pentru persoanele cu studii medii sunt oferite posturi de sculer matriţer, strungar, frezor, operator CNC, emailator, vopsitor, rectificator, presoator, operator montaj, agent de vânzări, etc. Firma oferă salarii competitive.

Faist Mekatronic

Din 2005 în Parcul Industrial din Oradea, Faist Mekatronic o companie care produce piese din aluminiu pentru automotive şi telefonie, va participa la „Oradea Job Expo” cu oferte pentru operatori şi persoane cu studii superioare (ingineri, tehnicieni, inspectori de calitate, responsabil HR, etc). Salariul minim de încadrare în companie este de 2.500 de lei. La acesta se adaugă asigurare privată de sănătate, bonusuri de performanţă de până la 700 de lei/lună, masă caldă gratuită, transport asigurat, tichete de 13 lei/zi, petreceri pentru angajaţi şi membii familiilor, cu diferite ocazii.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor