Intrarea Domnului în Ierusalim

Intrarea Domnului în Ierusalim
S-a încetăţenit în decursul istoriei,ca eroii care s-au dovedit biruitori într-o campanie militară, să intre în capitala ţării prin arcul de triumf, acoperiţi de glorii, călare pe un cal, întâmpinaţi cu toast şi ovaţii şi cu presărare de flori în drumul lor.

> Iisus intră şi El în Ierusalim, călare, dar nu pe un cal impozant, ci în baza smereniei Sale, pe mânzul unei asine. Lumea, contemporanii Săi, vedea în El un împărat pământesc, care să o scape de dominatori, în speţă de romani şi de aceea la intrarea Sa în Ierusalim I se face o primire mai mult decât maiestuoasă. Bărbaţii Îl întâmpină cu osanale, femeile Îi aştern covoare pe cale, copiii smulg stâlpări şi ramuri primăvăratice şi I le pun în faţă. Şi totuşi Iisus nu se bucură.

Ca un Atotştiutor, El cunoaşte nestatornicia firii omeneşti, ştie că osanalele cu care e întâmpinat, ca mâine se vor preface în urlete  ,,răstigneşte-L,răstigneşte-L”! Ştie că ramurile şi sălciile cu care e întâmpinat, ca mâine se vor transforma în cunună de spini, care îi va înţepa fruntea şi Îi va face sângele să curgă şiroaie. Ştie că hainele aşternute în calea Sa, ca mâine se vor transforma în ruşinoasa hlamidă de condamnat cu care va fi îmbrăcat.

În preştiinţa Sa, El vede, de acum, cum ia profil pe Golgota, crucea pe care va fi răstignit, ştie că va muri şi totuşi merge mai departe. Ca Fiul al Lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, putea să nimicească într-o clipă răstignitorii, doar cu cuvântul. Dar atunci cum s-ar mai fi împlinit scripturile? Oare, nu pentru aceasta a venit pe pământ să moară pentru noi şi să ne mântuiască? ,,Nu fac voia Mea, ci voia Tatălui Meu, care M-a trimis”, zice El.

,,Mâncarea Mea este să fac voia Tatălui, care m-a trimis”. Şi aşa El se face ,,ascultător până la moarte”, cum citim la Filipeni, 2,8. E ceea ce zicea şi poetul vorbind despre jertfa Sa :,,Cum au putut să-ncapă laolaltă /Atâta chin şi-atâta bunătate? /Se minunează mintea şi nu poate /Să Te urmeze-n lumea Ta înaltă”

Noi, dacă vrem să dobândim folos din praznicul de azi şi Să-L însoţim pe Domnul, urmând cavarul patimilor până pe Golgota, datori suntem să avem totală ascultare faţă de Dumnezeu-Tatăl, precum Iisus. Ascultarea este o condiţie a bunului mers în viaţă şi de ea suntem vizaţi permanent.

Cu atât mai mult când este vorba de ascultarea faţă de Dumnezeu, Adevărul Absolut, care ne oferă fericirea veşnică la toţi cei care ascultă şi fac voia Lui.,,Cel ce ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce m-a trimis pe Mine, va avea viaţă veşnică şi Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi”, zice Iisus. Ne dăm atunci seama că ascultarea de Dumnezeu este o condiţie a mântuirii noastre? Spre cine îţi îndrepţi auzul tău şi cui dai ascultare? Întrebarea este pusă, să dăm fiecare răspunsul.

Vasile Filip



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase