„Întrecerea Bărcuţelor” la a treia ediție

De Simona Albinaru
„Întrecerea Bărcuţelor” la a treia ediție
De Ziua Dunării, peste 60 de copii însoțiți de părinți și bunici s-au bucurat de o plimbare cu hidrobicileta pe râul Crișul Repede.

Devenită deja o tradiție, „Întrecerea bărcuțelor” a fost și anul acesta un eveniment pe gustul celor mici. Înainte ca soarele să încălzească prea tare orașul, peste 20 de copii au dat startul distracției desenând cu creta pe asfalt imagini cu Dunărea curată.

DSC_0207

„Fii activ pentru Dunăre!”, sub acest slogan, timp de o ora, 60 de persoane au beneficiat de plimbare gratuită cu hidrobiciletele. Pentru concursul de viteză s-au înscris 14 echipaje care au avut de străbătut, în linie dreaptă, 300 de m. Câștigătorii au primit premii specifice evenimentului: tricou, puzzle, carte de povești, orar, caiet şi o eciclopedie cu peştii din Dunăre.

DSC_2313

„Deși în ultimele două luni ne-am confruntat cu ape mari, am decis să nu renunțăm la aceste evenimente, așa se face că, Ziua Dunării nu am sărbătorit-o pe 29 iunie, ci azi când atât debitul Crișului Repede cât și vremea au fost perfecte. Și poate cea mai mare satisfacție anoastră a fost să vedem că malurile sunt mult mai curate decât acum 3 luni”, a declarat Dorel Dume, directorul ABA Crişuri.

DSC_2294



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase