Inundatii, alunecari de teren si drumuri blocate

Inundatii, alunecari de teren si drumuri blocate
Precipitatiile cazute în ultimele zile au afectat mai multe regiuni ale tarii. Cele mai grav lovite de intemperii sunt judetele Bacau, Buzau, Gorj, Prahova, Vrancea si Vâlcea.

Judetul Bacau: Un numar de 43 de localitati au ramas fara alimentare cu energie electrica, fiind solicitat sprijinul personalului specializat, in vederea remedierii defectiunilor. În localitatea Solont a fost afectata alimentarea cu gaze naturale.

Judetul Buzau: Doua localitati – Pîrscov si Mînzalesti -sunt afectate de inundatii, fiind inregistrate alunecari de teren in satele Pruteni, Calugaru si Plaiasu. Digul de pe raul Balaneasa a fost erodat pe o distanta de 100 m.

Judetul Gorj: Localitatile Silvesti, Danciulesti si Catunele au fost afectate de inundatii. În comuna Catunele au fost înregistrate si alunecari de teren. Circulatia pe Drumul Judetean 673 Turceni – Slivilesti – Motru, a fost blocata în ambele sensuri, pe o portiune de 40 m. Totodata, pe Drumul Judetean 605A Melinesti – Obârsia circulatia se desfasoara pe un singur sens.

Judetul Prahova: Un numar de 3 localitati – Sinaia, Aricesti si Zeletin -au fost afectate de precipitatiile din ultimele zile. În Breaza ploile au provocat reactivarea a trei alunecari de teren mai vechi, mai multe locuinte fiind amenintate cu surparea. În satul Tariceni, podetul de peste pârâul Pribeagul a fost grav afectat de viituri si este în pericol de prabusire.

Judetul Vrancea: Apele au afectat satul Tataru, unde au fost inundate 12 curti si o casa. De asemenea, au mai fost afectate 2 poduri, iar satele Pietroasa si Plopu au fost izolate.

Judetul Vâlcea: Circulatia pe DN 7 si pe calea ferata Rm. Vâlcea – Sibiu, între statiile Câineni si Valea Marului, este în continuare blocata în urma caderilor de stânci si a viiturii produse la 30 decembrie 2005.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !