Investiţie cu semnul întrebării

2Comentarii
Investiţie cu semnul întrebării
ORADEA - Mulţumirea celor care au cereri de retrocedare a fostelor proprietăţi sau megainvestiţie coreeană de 30 milioane de euro. Acestea sunt variantele de utilizare a unui teren de 50 de hectare din intravilanul Oradiei, strada Ogorului, variante care au încins spiritele în Consiliul Local, generând partizanate: consilierii UDMR şi secretarul Ionel Vila, de partea utilizării pentru retrocedare, şi restul plenului pentru alocarea terenului investiţiei.

Din cauza explicaţiilor care n-au făcut lumină în capetele aleşilor faţă de această problemă, votarea proiectului a fost amânată.

Oraşul şi Statul
Conform celor declarate ieri, în plenul Legislativului, terenul promis coreenilor are, de fapt, doi stăpâni, nu doar două destinaţii diferite. Astfel, din 2006, printr-o Hotărâre de Guvern(HG), a fost trecut în proprietatea statului şi oferit Agenţiei Domeniilor Statului pentru retrocedări la Legea nr. 18, dar statul nu s-a trecut ca proprietar în cartea funciară.
Anul acesta, Primăria (PMO), prin Administraţia Imobiliară Oradea (AIO), a trecut prin Consiliul Local (CL) o decizie prin care terenul este trecut în proprietatea oraşului, cu PMO ca titular în CF, pentru a servi investiţiei celor de la Hanil Investments. „Am găsit acest teren când am început căutările pentru investiţie şi atunci am aflat întreaga istorie”, spune Marcel Boloş, directorul AIO, care le-a cerut consilierilor să voteze pentru o acţiune în justiţie: „Sunt două variante: ori lăsăm acest teren pentru retrocedări, ori solicităm în instanţă ca Guvernul să-şi retragă HG-ul din 2006. Moral, Guvernul nu are dreptul să-l dea comisiei pentru retrocedare”.
Susţinător al variantei retrocedărilor, Ionel Vila susţine că HG-ul are întâietate în faţa deciziei consilierilor. „Data trecută, când aţi votat trecerea terenului în proprietatea Primăriei, aţi greşit, pentru că aţi dat o HCL peste o HG. Mai mult, iniţiatorul HG am fost noi, Primăria, nimeni altcineva, pentru că avem nevoie de teren pentru retrocedări. Să nu uităm că sunt 500 de cereri de retrocedare”, şi-a justificat secretarul Vila poziţia.

Pro şi contra
Existenţa celor două variante de utilizare a terenului a împărţit rapid plenul Legislativului în tabere: maghiarii pentru retrocedare, restul pentru investiţie. „Dacă avem o HG prin care terenul este dat Agenţiei Domeniilor Statului, nu mai avem ce face”, crede Pasztor Sandor. Susţinându-şi colegul, Iulius Delorean a declarat că atâta vreme cât există cereri de retrocedare, poate chiar ale foştilor proprietari, terenul trebuie folosit pentru acte reparatorii.
„Dacă pentru terenul acela nu sunt solicitări ale foştilor proprietari, atunci trebuie să rămână oraşului”, susţine Mihai Manea, liberalul susţinând iniţierea unei acţiuni în justiţie pentru anularea HG. Este prea important acest teren strategic pentru oraş, ca să nu încercăm să-l obţinem”, a declarat PD-istul Mircea Matei. „Dacă noi avem titlu de proprietate pe teren, şi Guvernul poate greşi. Să-l dăm acum numai ca să-l cumpărăm mai apoi?!”, se întreabă, retoric, PRM-istul Florian Pantea.

Cristina Ghilea



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor