Investiții de peste 36 de milioane de euro: tunel pe sub Magheru și lărgirea podului Dacia

80Comentarii
Investiții de peste 36 de milioane de euro: tunel pe sub Magheru și lărgirea podului Dacia
Municipalitatea vrea să atragă fonduri de peste 36 de milioane de euro prin „Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Oradea.

Existența unei strategii integrate de dezvoltare urbană la nivel local constituie condiția de bază pentru acordarea finanţării prin intermediul Axei prioritare 4 a POR 2014-2020 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. Detalii cu privire la întocmirea „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Oradea” au fost prezentate în cadrul conferinţei de presă de miercuri, 8 februarie, de către primarul Ilie Bolojan și directorul Zonei Metropolitane Oradea Adrian Foghiș.

Conform spuselor primarului Ilie Bolojan, această strategie este un document vital pentru Oradea, obligatoriu pentru obținerea fondurilor nerambursabile prin Axa 4 a POR 2014-2020. „Toate proiectele pe care vrem să le realizăm în viitor trebuie să se regăsească într-un portofoliu de proiecte, altfel nu putem aplica pentru fonduri europene pe axe de finanţare”, a precizat şeful executivului.

Peste 36 milioane de euro pentru Oradea

Suma alocată pentru Oradea prin POR 2014-2020, axa 4 se ridică la 36,1461 milioane de euro, aceşti bani reprezentând suma pentru care se pot depune proiecte în perioada următoare, pe următoarele tipuri de investiții: mobilitate urbană, revitalizare urbană, regenerarea comunității defavorizate şi educație.

Primarul a arătat că în lista de proiecte SIDU Oradea vor fi incluse atât inițiative de finanțare prin POR din partea altor actori publici sau privați, cât și proiecte care presupun alte surse de finanțare (alte Programe Operaționale, alte surse nerambursabile, bugete proprii etc.). Elaborarea portofoliului de proiecte se va realiza ținâdu-se cont de toate sursele de finanțare și/sau de tipul solicitantului/beneficiarului din aria teritorială a SIDU.

Portofoliul final de proiecte va fi supus dezbaterii publice, a arătat Ilie Bolojan. În acest sens, vor fi organizate în cursul lunii februarie diferite grupuri de lucru, la care vor fi invitaţi factorii interesați.

La finalul dezbaterilor pe grupuri de lucru, în cursul lunii martie se va organiza o dezbatere publică, propunerile de completare din partea persoanelor fizice și juridice urmând să fie primite până la data de 22 martie 2017, pe adresa de e-mail: sidu@oradea.ro, tel./fax: 0259.408.821, la secretariatul Zonei Metropolitane Oradea.

Pasaj subteran și pod lărgit

De departe unul dintre cele mai ample și importante proiecte este cel al construcției un pasaj subterna pe sub bulevardul Magheru. Acesta ar urma să facă legătura între Parcul Traian și Parcul I.C. Brătianu. Bretelele aferente și lărgirea podului Dacia cu șase metri vor asigura câte o bandă suplimentară de circulație pe fiecare sens.

Printre prioritățile administrației locale se află reconstrucția unora dintre elementele infrastructurii rutiere (lărgiri străzi, modificări ale razelor curbelor, modificarea geometriei intersecţiilor pentru creşterea nivelului de serviciu, etc.), amenajarea a 3 parcări  publice în zona centrală, modernizarea parcului de tramvaie, asfaltarea străzilor în zona străzii Gutenberg, coridorul verde de pe strada Barcăului, revitalizarea Manejului Husarilor, investiții în reabilitarea unor școli din Oradea şi altele.

Încă trei parcări în zona centrală

Pe lângă parcarea din spatele Tribunalului și cea de pe Independenței (care municipalitatea anunță că va fi finalizată în acest an), se dorește realizarea a încă trei parcări: în curtea Primăriei Oradea, la baza sportivă Voința și pe strada Brașovului.

În ceea ce privește proiectele majore ale Zonei Metropolitane, Adrian Foghiș a menționat că în cadrul SIDU sunt întroduse proiecte care au impact asupra zonei urbane, iar pe lista de proiecte sunt accentuate mai ales legăturile de acces rutier.



80Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor