Investiţii pe banii dascălilor

Nu suntem platiti în perioada grevei” e motivul cel mai des întâlnit pentru care cadrele didactice nu participa la greva generala. O parte din „spargatorii de greva” sunt suparati foc pe cei de la conducerea Sindicatului Liber din Învatamânt Bihor (SLI Bihor), deoarece toti dascalii cotizeaza lunar 1% din salariu sindicatului si nu înteleg unde merg acesti bani.

„Un sindicat care se respecta ar fi trebuit sa aiba bani cu care sa ne plateasca pe perioada grevei”, a mentionat o profesoara a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.


„Cei care pun asemenea întrebari gândesc în chip comunist”, se apara Ioan Tent, presedintele Sindicatului Liber din Învatamânt. Acesta spune ca cea mai mare parte din acesti bani merg la structurile centrale, iar o buna parte se regasesc în investitii importante, precum un motel care se afla în constructie la Padurea Neagra, si un apartament în Sovata. O parte din bani este destinata deplasarilor.

Ioana Iuhas