Învingătoare la „Wildcats in the ring”

Sebastian Silaghi alături de cele două pugiliste
Sebastian Silaghi alături de cele două pugiliste
Două pugiliste de la CS Basti Box Salonta au câștigat categoriile la care au concurat la turneul internaţional de box feminin „Wildcats in the ring”.

Desfăşurat în localitatea Halasztelek din Ungaria, concursul a reunit la start 76 de sportive din Germania, Serbia, Slovacia, România şi Ungaria. La categoria 44 kg, Lara Nagy a învins-o în finală pe Komjati Nora (Ungaria), iar la 42 kg, Szabo Fanni Viktoria a câştigat disputa cu Nevena Ignjatovic (Serbia). Cele două pugiliste au fost însoţite de Sebastian Silaghi.

Altfel, în această săptămână la Mangalia se desfăşoară Campionatul Naţional de box feminin, unde Basti Box este reprezentat de Anamaria Juhas la categoria 54 kg, pugilista fiind câştigătoare a Cupei României în acest an.

Sportiva este însoţită de antrenorul Teodor Silaghi şi instructorul sportiv Ioan Duma. Clubul Sportiv Basti Box Salonta mulțumeşte tuturor sponsorilor şi susţinătorilor, fără de care nu s-ar putea dezvolta echipa de box.

Într-o altă ordine de idei, Basti Box anunţă că fostul pugilist salontan care a scris istorie prin performanța sa în boxul românesc, Carol Hajnal, a decedat, iar marţi a fost înmormântat la Cimitirul Municipal din Salonta. „Mulțumim, Carol, pentru sacrificiul depus în acest sport nobil şi vei rămâne veşnic în amintirile noastre”, se menţionează într-un comunicat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase