Invitaţie, nu citaţie!

1Comentariu
Invitaţie, nu citaţie!
Federaţia Patronilor Bihor a avut a 7-a întâlnire cu a 7-a instituţie cu impact asupra mediului de afaceri reglementat.

Serviciulul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, reprezentat de dl. Subcomisar de poliţie Sîrca Florian-seful Serviciului e Investigare a Fraudelor, a fost partenerul de dialog al FPB.

În buna sa tradiţie, FPB prin membri şi firmele interesate, au participat joi, 03.07.2014, la masa rotundă cu tema „Promovarea unui climat concurențial legitim pentru mediul de afaceri- o situatie cand este păgubita societatea comercială (fie prin furturi comise de angajați-delapidare, fie prin înșelăciuni cu instrumente de plata emise de către alte societăți) si alta situatie, cand este prejudiciat bugetul statului-evaziune fiscală si spălare de bani”.

Protejaţi-vă afacerea! – slogan lansat de dl. subcomisar Sîrca Florian – a fost laitmotivul sub care s-au purtat discuţiile echilibrate dintre mediul de afaceri şi instituţia pe care dânsul o reprezenta.

Furturile, evaziunea fiscală şi spălarea de bani sunt nişte plăgi care netratate riscă să infecteze tot organismul statului.Patronii au sesizat faptul că dosarele penale durează nepermis de mult în raport cu faptele şi de multe ori infractorii părăsesc locaţia sau ţara pentru a se sustrage răspunderii penale. Sugestia d-lui subcomisar a fost ca atunci când este vorba de furt realizat de proprii angajaţi, să existe o conlucrare mai activă între organele de cercetare şi personalul din cadrul firmelor, prin punerea la dispoziţie de îndată a fişelor posturilor, a contractelor de muncă şi a normelor interne care reglementează activitatea economica, a inventarelor, etc. În acest fel procesul se poate derula mult mai rapid şi cu mai puţine bucle de feedback. Dacă sunt probe suficiente se poate spera la o soluţionare rapidă a cazurilor – a opinat şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor.

Filele CEC neacoperite au fost în centrul discuţiei şi aici accentul s-a pus pe folosirea acestor mijloace pentru plată, nu pentru garanţii – cum se mai obişnuieşte, în mod ilegal. Pentru mediul de afaceri este o mare greşeală să accepte CEC-uri necompletate sau completate incomplet. Legea interzice folosirea CEC-ului ca mijloc de garanţie, nu de plată. Oricum fenomenul de a da marfă pe filă CEC este în scădere, tocmai din cauza acestor vicii legislative, pe care FPB le-a mai sesizat.

Noua lege a insolvenţei va trebui să devină vechea lege deoarece se pare că favorizează mult prea multe planuri fictive de reorganizare, ceea ce aduce prejudicii nu doar terţilor ci şi statului. Comisia juridică a FPB se va apleca asupra acestui subiect şi va face propuneri pertinente în acest sens parlamentarilor de Bihor pentru a preîntâmpina infracţiunile de pagubă, preferându-le pe cele de pericol care au şi rol educativ-preventiv.

S-a reiterat tratamentul discriminatoriu aplicat firmelor privind recuperarea pagubelor. Anume dacă statul este prejudiciat, toate instituţiile şi organele îşi dau mâna ca să recupereze paguba în cel mai scurt timp, ceea ce nu se întâmplă în mod identic în cazul pagubelor produse unui investitor/antreprenor.FPB și-a manifestat și preocuparea pentru modul în care se comport inspectorii aflați în control, cu patronii firmelor bihorene. “Dorim ca aceste controale să se efectueze fără a leza demnitatea patronilor, să fie ferme dar și obiective. Ne declarăm parteneri în lupta instituției dumneavoastră, domnule subcomisar, împotriva celor care încalcă legea în afaceri”, a declarat președintele Ioan Lucian.De aceea Prevenirea este mai benefică decât Combaterea. Exact ca şi în medicină.

În final, dl. Subcomisar a adresat „o invitaţie, nu citaţie” pentru colaborare.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor