Acesta a fost delegat pe post de conducerea Curţii de Conturi a României. Ioan Gheorghe Ţară a devenit în urmă cu o lună prorector al Universităţii Oradea pe probleme financiare şi a fost nevoit să aleagă între conducerea Camerei de Conturi Bihor şi poziţia de la Universitate fiind incompatibil.noastră constă în exercitarea funcţiei de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, punând la dispoziţia Parlamentului, autorităţilor şi instituţiilor publice şi contribuabililor rapoarte privind utilizarea şi administrarea performantă a acestora în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate.
Prin servicii de calitate în domeniul controlului şi auditului public extern, în vederea obţinerii şi furnizării de informaţii reale şi obiective privind legalitatea, eficienţa şi transparenţa utilizării fondurilor publice şi a celor reprezentând finanţări externe, urmărim promovarea responsabilităţii, a corectitudinii şi a celor mai bune practici în operaţiunile efectuate în legătură cu fondurile publice. Asigurăm îmbunătăţirea continuă a mecanismelor de control şi audit public extern, prin Rapoartele întocmite sprijinind Parlamentul în realizarea atribuţiilor sale constituţionale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!