Ioan Mang: Suntem egali ori nu suntem deloc!

Ioan Mang: Suntem egali ori nu suntem deloc!
Şeful PSD Bihor, Ioan Mang invocă nemulţumiri în alianţa USL şi cere egalitate cu liberalii la desemnarea candidaţilor comuni. Preşedintele PSD Bihor şi-a postat şi pe blog declaraţia de la conferinţa judeţeană de partid de joi. Practic, jumătate din raportul citit de senatorul Ioan Mang s-a referit la relaţia din cadrul coaliţiei locale USL.

Din start, Ioan Mang a precizat că sondajele indică PSD Bihor ca fiind singurul partid din judeţ care e în creştere în opţiunile electoratului, ajungând pe locul doi, „la o diferenţă de primul loc mai mică decât marja de eroare a sondajelor”.

Apoi, după îndemnuri la solidaritate, inclusiv în alianţa USL, Ioan Mang a rostit şi reproşuri: „Există multe nemulţumiri faţă de modul în care funcţionează această alianţă aici în Bihor. Mulţi dintre dvs. întâmpinaţi greutăţi mari în această colaborare. Am văzut şi eu atacurile venite din partea unora şi altora, atacuri care zic eu au depăşit limitele fair-play-ului. Am observat şi eu strategiile otrăvite şi manipulările la care se dedau unii în speranţa că ne vor demotiva. Unii deja se şi văd deja candidaţi la diferite funcţii şi încearcă să acrediteze această idee, fără să fi existat vreo decizie oficială”.

Decizia, la Bucureşti

Potrivit liderului social-democrat, acum nimeni nu ştie sigur „cine va fi candidatul la funcţia x sau y”, fiindcă decizia se va lua la toamnă, dar nu la nivel judeţean, ci de către co-preşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu.

„Nu cerem decât ca PSD Bihor să obţină ceea ce merită! Dacă ne uităm atent pe rezultatele partidului din ultimii doi ani, pot spune fără să greşesc că PSD Bihor poate spera la mai mult şi poate emite pretenţii la nivel judeţean. (…) Dacă ne uităm pe dinamica partidelor, suntem singura formaţiune politică din Bihor care se află pe un trend ascendent. Asta spre deosebire de alţii care se bat cu cărămida în piept, dar care sunt în cădere liberă.”, a comparat Ioan Mang.

În viziunea liderului pesedist, parteneriatul politic real înseamnă încredere, dialog şi negociere. „Din păcate, până acum, la nivelul USL am avut parte exact de opusul acestor valori. Dată fiind situaţia, pentru a nu dezechilibra iremediabil raportul de forţe din cadrul USL Bihor şi pentru a nu destructura organizaţiilor noastre locale, consider absolut necesar ca şi la nivelul Bihorului să se aplice principiul parităţii stabilit la nivel naţional în cadrul USL”, a mai clamat Ioan Mang. Potrivit acestuia, Victor Ponta și Liviu Dragnea au dat asigurări că nu vor mai sacrifica organizaţia PSD Bihor.

Ioan Mang nu acceptă vasalitate

„Indiferent de cine va candida pentru o funcţie sau alta, după ce ne vom stabili oficial candidaţii nu va mai fi loc de întors! Va trebui să ne aliniem cu toţii în spatele lor şi să-i ajutăm să câştige fără a precupeţi nici un efort. Conducerea USL se poate face doar în echipă. Contează mai puţin numele unui candidat la funcţia de primar, sau cum îl va chema pe preşedintele Consiliului Judeţean. Mult mai important este să câştigăm viitoarele alegeri cu echipa USL. Vom reuşi împreună sau vom pierde fiecare individual. (…).

Am intrat împreună în această horă şi trebuie să o jucăm până la final tot împreună. Acesta nu înseamnă că PSD Bihor va accepta vreodată să fie partener de rang doi sau că va deveni vasal. Niciun social-democrat nu va accepta aşa ceva, iar eu personal mă voi opune ferm oricărei tentative de a ne subordona sau de a ne nedreptăţi în vreun fel. Toţi, că le convine sau nu, trebuie să înţeleagă că ori suntem egali, ori nu mai suntem deloc!”, a conchis Ioan Mang.

C.H.

Vrea echitate, nu egalitate, in USL

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !