Chiar dacă orădenii protestează, alături de restul țării, de o săptămână, președintele PSD Bihor lasă de înțeles că nu se pune problema unei demisii a Guvernului „vom face toate demersurile politice și legale pentru a apăra democrația din România și rezultatul votului din 11 decembrie”.
Redăm integral mesajul transmis de Ioan Mang:
„În numele conducerii PSD Bihor, a parlamentarilor, aleșilor locali și a tuturor membrilor organizației, doresc să exprim solidaritatea și susținerea noastră pentru Cabinetul condus de domnul Sorin Grindeanu.
Cu toții ne dorim ca România și românii să poată depăși aceste momente de tensiune socială și să revenim la starea de normalitate. În acest sens, vreau să îi asigur pe toți românii de bună credință că vom rămâne puternici și uniți. Totodată, vom face toate demersurile politice și legale pentru a apăra democrația din România și rezultatul votului din 11 decembrie.
Membrii PSD Bihor cred că țara noastră are nevoie de stabilitate guvernamentală, politică și economică, iar Guvernul legitim, susținut de votul democratic al milioane de români, trebuie lăsat să pună în aplicare Programul la care s-a angajat. Aceasta este singura cale pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare și democrație”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!