Ioana Buzlea, la prima sa medalie la senioare

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Ioana Buzlea, alături de Illés Zsolt şi Georgeta Schier
Ioana Buzlea, alături de Illés Zsolt şi Georgeta Schier
Tânăra înotătoare orădeană s-a remarcat la Internaţionalele României.

Desfăşurate în Capitală, Campionatele Internaţionale de înot ale României au reunit la start 345 de sportivi din zece ţări. Au fost prezenţi cei mai buni seniori şi senioare din ţara noastră, precum şi înotători de valoare din străinătate, cum ar fi campioana olimpică şi mondială Katinka Hosszu (Ungaria).

Secţia de nataţie a CS Crişul (antrenori Illés Zsolt, Georgeta Schier) a participat cu o singură sportivă, Ioana Buzlea. În vârstă de doar 16 ani, ea a avut evoluţii remarcabile, reuşind să obţină două medalii şi alte câteva clasări în apropierea podiumului. Ioana a câştigat două medalii de bronz, în proba de 200 m bras, la junioare, respectiv la senioare.

De notat faptul că aceasta a fost prima medalie din cariera sa la categoria de vârstă senioare. Tot ea a ocupat locurile 4 la junioare, respectiv 7 la senioare, în proba de 50 m bras, locurile 5-7 la 100 m bras, locurile 5-6 la 400 m mixt şi locurile 5-7 la 200 m mixt. În probele de mixt, Ioana a avut-o ca adversară pe renumita Katinka Hosszu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase