Ionică Bizău, IT-istul care dă concerte la orgă în marile biserici ale lumii

De Veroncia Bursașiu
Reactualizat la:
Ionică Bizău, IT-istul care cucerește întreaga lume cu concertele sale la orgă
Ionică Bizău, IT-istul care cucerește întreaga lume cu concertele sale la orgă
A cucerit lumea Internetului încă de când era un puști și a colaborat cu un japonez cunoscut ca fiind profesorul care transformă legumele în instrumente muzicale.

Avea doar vârsta adolescenței, era elev la Colegiul Național Samuil Vulcan Beiuș, la matematică-informatică. Acum lucreză ca programator, ba mai mult oferă altora din timpul său învățându-i „să programeze, să creeze aplicații, stimulându-i să construiască ceea ce ei doresc”. Lumea Internetului continuă să fie un mediu în care se bucură de succes.

Este unul dintre primii opt utilizatori români de StackOverflow, „un mediu unde programatorii se ajută între ei punând întrebări și răspunsuri”.
În același timp, Ionică Bizău continuă să facă muzică într-un fel aparte: cântă în fiecare oraș în care merge la instrumentul pe care Mozart îl numea regele instrumentelor orga.

A trăit astfel de evenimente la Bazilica Sf. Petru din Vatican, la Catedrala Regală din Madrid, la Catedrala din Florența, în Doncaster Minster — Anglia, la Biserica Piariștilor din Cluj-Napoca, dar și la Mănăstirile Benedictine din Rio de Janeiro și São Paulo.

Ionică Bizău, IT-istul care dă concerte la orgă în marile biserici ale lumii

„Îmi place să construiesc lucruri. Sunt programator şi îmi petrec ziua într-un terminal *nix, scriind în cod VIM, celebrul editor de text. De asemenea, cânt la pian, iubesc ştiinţa, în special fizica şi matematica”.

Așa se autocaracterizează beiușeanul Ionică Bizău. Ca IT-ist, e unul dintre primii opt utilizatori români de StackOverflow, un mediu unde programatorii se ajută între ei, punând întrebări și răspunsuri. Și-a construit o reputație de invidiat acolo, chiar dacă prima experiență a fost una care i-ar fi descurajat pe mulți. Nu și pe Ionică Bizău. „Prima mea întrebare a fost groaznică.

Am primit câteva voturi negative, întrebarea a fost închisă, iar apoi a fost rapid ştearsă. La acea vreme, comunitatea StackOverflow nu era foarte prietenoasă cu cei nou-veniţi, dar nu am renunţat. Am învăţat să pun întrebări inteligente şi a mers. De atunci, folosesc StackOverflow când nu ştiu să rezolv ceva”, și-a amintit beiușeanul. Ionică Bizău a ajuns ulterior unul dintre cei mai apreciați utilizatori, în primii opt din România.

„Dacă vrei să îţi construieşti reputaţia prin răspunsuri, trebuie să fii rapid şi să dai soluţia corectă. Postează răspunsurile cât de repede posibil, dar asigură-te că acestea rezolvă problema. Ceilalţi utilizatori vor putea să îi dea un vot pozitiv”, explică Ionică Bizău. Tănărul beiușean consideră însă că „în cele din urmă, nu totul se rezumă la reputaţia StackOverflow, ci la a ne ajuta unii pe ceilalţi în calitate de programatori şi oameni…Sistemul de votare este unul dintre modurile prin care e stimulată activitatea pe StackOverflow, iar punctele acumulate, reprezintă, într-o anumită măsură, o mândrie pentru orice programator.

Când eu nu pot rezolva o problemă și nu găsesc răspuns pe internet, întreb pe StackOverflow, cu speranța că voi primi un răspuns bun. La fel, îmi place să îi ajut pe alții care se luptă cu probleme pe care le pot rezolva eu, răspunzând la întrebările lor”, spune beiușeanul, care e și codementor.

Cânta la legume

Tânărul a devenit popular în lumea internetului încă din adolescență, atunci când studia matematică-informatică la Colegiul Național „Samuil Vulcan” Beiuș și a început o colaborare cu un profesor din Japonia, Junji Koyama, acesta fiind cunoscut pe YouTube ca heita3, după ce și-a creat un suprarenume din a cânta la instrumente muzicale din legume.

Ionică Bizău și-a făcut un țel din a cultiva, pe lângă studiul informaticii, credința în Dumnezeu și pasiunea pentru muzică. A studiat pianul la Beiuș, iar acum colindă lumea și susține concerte la orgă, în lăcașe de cult. „Lucrez ca programator, iar în ultima vreme folosesc timpul învățându-i pe alții să programeze, să creeze aplicații, stimulându-i să construiască ceea ce ei doresc.

Nefiind legat de un loc anume, pot să lucrez de oriunde, atât timp cât am o conexiune bună la internet. Ca organist, îmi place să cunosc orgile de biserică din localitățile vizitate de mine. Acest lucru mă ajută să mă dezvolt și mai mult, intrând în contact cu persoane foarte talentate… Mozart spunea că orga este regele instrumentelor. Vorbim despre orga clasică, orga cu tuburi, pe care o întâlnim în biserici, de exemplu”, spune Ionică Bizău.

Prânz după principiul Ordinului Benedictin

Experiernțele tănărului ca organist sunt inedite și numeroase, fiind facilitate de faptul că job-ul său de developer îi conferă o mare mobilitate în acțiune. Tănărul ne-a împărtășit ce experiențe aparte a trăit ca organist și cum își alege locurile în care concertează.

„Un element care mă fascinează este unicitatea fiecărei orgi, construcția diferă de la o regiune la alta. De exemplu: orgile din Transilvania vs orgile din Italia. De asemenea sunt multe orgi construite special pentru locul unde au fost amplasate, în catedrală, biserică, ori teatru.Un alt lucru care mă impresionează este Harul mare al lui Dumnezeu de a asculta muzica pe care o cânt eu la un instrument sacru, în ambientul liniștitor al bisericii…

Vizitând comunitatea Adventist-Reformistă din Curitiba, Brazilia, am avut bucuria să cunosc familia Devai, o familie dedicată muzicii, Ernesto Devai având acasă o orgă construită de dumnealui, pe parcursul a șase ani. De asemenea, în atelier avea o altă orgă în proces de restaurare.”, explică IT-istul pasiunea pentru muzică. Concertele pe care le susține sunt pentru el prilej de meditație:

„Emoția de a cânta la un instrument construit acum câteva sute de ani și care va continua să existe mai mult decât mine, mă ajută să realizez cât de efemeri suntem și cât de mult ar trebui să apreciem momentele petrecute unii cu alții.

În călătoriile mele, am avut multe experiențe frumoase, întâlnind persoane talentate și dedicate Bisericii. Probabil, cele mai notabile locuri în care am cântat sunt: Bazilica Sf. Petru din Vatican, Catedrala Regală din Madrid, Catedrala din Florența, Doncaster Minister din Anglia, Biserica Piariștilor din Cluj-Napoca, Mănăstirile Benedictine din Rio de Janeiro și São Paulo.

O experiență deosebită a fost vizita la Vatican, primind acces la Biblioteca Apostolică a Vaticanului. O altă amintire frumosă rămâne vizita la São Bento din São Paulo, unde am i-am cunoscut pe călugării Benedictini și am luat prânzul împreună, în liniște, după principiul Ordinului Benedictin”, a povestit Ionică Bizău.

Stele pe GitHub

La Ionică Bizău, muzica și informatica merg mână în mână. Profilul lui Ionică Bizău pe StackOverflow a făcut o impresie bună când a început să lucreze pentru Jillix—o companie elveţiană. „Când am început să muncesc pentru Jillix, mi-am creat un cont GitHub şi am început să am contribuţii open-source. Am învăţat multe la Jillix. Deşi aveam cod aflat sub proprietatea firmei, am promovat filosofia open-source.

Multe din lucrurile pe care le-am creat la Jillix sunt open-source, deci le puteţi consulta pe GitHub”, spune tănărul, căruia în timpul liber îi place să scrie plug-in-uri și module (majoritatea scrise în JavaScript / Node.JS), publicându-le pe GitHub. „Acolo, am o mulțime de proiecte open source. Îmi place JavaScript. Este ușor și puternic; perfect pentru mine. De asemenea, scriu uneori mici scripturi bash, concepute pentru a-mi optimiza munca.

Oamenii îmi găsesc proiectele pe GitHub şi asta e grozav. Uneori primesc şi mici donaţii. Deşi puteţi folosi totul gratis, donaţiile sunt mereu binevenite. Unele dintre proiectele mele sunt doar pentru divertisment, dar majoritatea sunt folosite în aplicaţii reale. În general, acestea sunt module mici, utilizate de module mai mari din cadrul aplicaţiilor. De obicei, când construiesc ceva, îmi vin idei aleatorii pentru noi proiecte.

Totul se întâmplă atât de natural, încât nu prea pot explica ce se întâmplă. Lucrând la proiecte mici, în timp ce învăţ îmi vin idei noi. Le notez, le prioritizez şi le pun în practică pe cele mai bune”, explica Ionică Bizău, întru-un interviu acordat pentru todaysoftmag.

În ceea ce privește aprecierile pe care le primește, beiușeanul spune că „stelele GitHub sunt rezultatul întregului proces al muncii sale. E plăcut să vezi feedback-ul oamenilor: stele, probleme…”. Despre proiectele sale afirmă că „sunt module care sunt folosite de alți programatori în aplicațiile lor, altele sunt aplicații create de mine pentru a-i ajuta pe alții să rezolve anumite lucruri.

De exemplu: acțiuni repetitive care pot fi efectuate de un program. GitHub este un loc prielnic pentru a distribui aceste proiecte în comunitatea programatorilor, iar ele să fie apreciate prin «stele» — echivalentul voturilor/punctelor de pe StackOverflow”, spune Ionică Bizău.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !