Iordania este paralizată de zăpadă

Iordania este paralizată de zăpadă
Ninsorile abundente au căzut în Orientul Mijlociu! În Iordania, majoritatea drumurilor de acces către capitala Amman au fost închise iar traficul aerian este grav afectat. Zăpada a dat peste cap şi circulaţia din Israel.

Aeroportul din Amman este deschis, însă cursele aeriene înregistrează mari întârzieri. Compania aviatică Royal Iordanian a decalat zborurile cu o jumătate de oră pentru a le da timp pasagerilor să ajungă la aeroport. Aceasta pentru că aeroportul se află la 35 de kilometri depărtare de Capitală.

Tot din cauza ninsorii, şcolile şi universităţile iordaniene au suspendat cursurile până duminică. Poliţia a făcut apel la cetăţenii iordanieni să nu iasă din casă decât în caz de urgenţă.

În Israel mai multe zboruri au fost amânate pe aeroportul din Tel Aviv. Iar portul Haifa a fost parţial închis din cauza furtuniilor. Autorităţile din Ierusalim au strâns peste patruzeci de persoane fără adăpost de pe străzi. Şi le-au cazat în hoteluri. Cei care au refuzat să plece de pe stradă au primit pături şi haine groase.

Deşi zăpada nu depăşeşte câţiva centimetri, autorităţile israeliene au scos pe străzi maşinile de dezăpezit.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !