iPhone X, disponibil la precomandă în România

iPhone X, disponibil la precomandă în România
La aproximativ o lună și jumătate de la lansare, românii pot să efectueze precomenzi pentru primele telefoane iPhone X. 

Cu un design nou, în care butonul „Home” a dispărut făcând loc unui ecran de 5,8”, folosind un display „Super Retina” (2.436 x 1.125 pixeli, 458 ppi, suport HDR). Pentru a accesa funcțiile butonului home, utilizatorii noului iPhone X vor glisa pe ecran de jos în sus.

Din moment ce butonul „Home” a fost eliminat, a fost retrasă și funcția de deblocare a telefonului cu amprentă. Utilizatorii care vor dori să își securizeze telefonul vor putea apela la deblocare prin intermediul scanării faciale. Este primul model iPhone care va putea fi deblocat cu ajutorul scanării faciale denumită „Face Id”. iPhone X cântărește 174 de grame și are o grosime de 7,7 mm.

Deși la evenimentul de lansare au fost anunțate prețuri începând cu 999 de dolari, în România, modelele iPhone X vor putea fi achiziționate cu prețuri începând de la 5.299 de lei (peste 1.350 dolari).

Iată prețurile pentru un iPhone X de 64GB la cele mai importante magazine online din România: 

eMag – 5.399 RON

Media Galaxy – 5.399 RON

QuickMobile – 5.299 RON

EvoMag – 5.299 RON

Flanco – 5.399 RON

Modelul iPhone X cu memorie de 256 de GB costă peste 6.000 RON.

 

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor