IPJ, modernizat din mers

IPJ, modernizat din mers
Seful Inspectoratului Politiei Judetului (IPJ) Bihor i-a surprins pe ziaristi, la finele lui 2005, cu noutati organizatorice de esenta. Rau-facatorii vor fi surprinsi în curând de „noutatile” pregatite lor de catre politisti.

Am unificat serviciile rutiere de la nivelul municipiului si judetului. Am pus accentul pe Serviciul de cercetare a accidentelor grave si de identificare a soferilor fugiti de la locul accidentului”, a anuntat, în deschidere, comisarul Liviu Popa.


Astfel, de acum încolo incidentele auto curente din orase si municipii tin de Biroul de Ordine Urbana, iar un alt birou se ocupa de Drumurile Nationale.

Probe video „beton”


„Am reorganizat si Serviciul Criminalistic, foarte important prin prisma faptului ca 70-80% din probele dintr-un dosar sunt adunate de criminalisti în doua-trei ore de investigare a urmelor ramase la locul faptei”, a continuat seful IPJ Bihor. Pe lânga birou vor mai functiona doua compartimente de Expertiza, respectiv Înregistrari Audio si Video. Probele astfel administrate vor fi mai greu de contestat în instanta.

„Raii”, retinuti pe computer


„Am mai introdus un concept nou, prin înfiintarea Compartimentului de Analiza a Informatiilor si Strategii. Chestorul Fatuloiu încearca modernizarea conceptuala si structurala a Politiei Române. Însa nu impune, ci doar recomanda inspectoratelor judetene o structura mai supla si mai eficienta.


Trebuie sa întelegem ca informatia nu e a lucratorului, ci a institutiei. Informatiile trebuie coroborate la nivelul întregului inspectorat, pentru a fi valoroase”, a mai precizat inspectorul-sef Popa. Nu s-a facut un secret din faptul ca prin intermediul unui program informatic vor fi adunate, stocate si accesate, la nevoie, informatiile despre raufacatori.

Arest modern si sigur


Nazdravaniile pe care reuseau unii retinuti sa le faca în arestul preventiv se vor împutina. „Am desfiintat aresturile din judet. Astfel a mai ramas doar arestul de la sediul IPJ Bihor, printre putinele din tara care respecta normele UE în ce priveste amplasarea lui la suprafata, nu în subsol sau la demisol. Am reusit sa îmbunatatim conditiile din arestul IPJ si vrem sa-l modernizam si securizam pâna la nivelul existent în UE”, este mesajul comisarului Popa catre cei dispusi sa-si riste libertatea facând rau semenilor lor.

Cristian Horgos




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !