Iranul e hotărât să-şi continue activitatea nucleară

Reactualizat la:
Iranul e hotărât să-şi continue activitatea nucleară
Guvernul iranian a declarat că nici nu ia în calcul suspendarea îmbogăţirii de uraniu, în ciuda presiunilor la care este suspus de către comunitatea internaţională, relatează Associated Press.

Consiliul de Securitate al ONU a înăsprit, la sfârşitul lunii trecute, sancţiunile impuse Iranului pentru refuzul de a-şi îngheţa programul nuclear.

“Trebuie să ştergeţi fraza suspendarea îmbogăţirii cu uraniu din vocabularul activităţilor nucleare iraniene. Am depăşit deja acest nivel şi nu mai există cale de întoarcere”, a declarat Mohammad Ali Hosseini, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe.

Oficialul iranian a criticat ultimul raport despre activitatea nucleară a Iranului publicat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. “I-am atenţionat de mai multe ori pe inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică că toate documentele la care au acces în timp inspecţiilor din Iran sunt confidenţiale, iar publicare lor va avea consecinţe grave”, a spus acesta.

Oficialul iranian a făcut aceste declaraţii cu doar câteva zile înainte de reluarea discuţiilor dintre Iran şi Uniunea Europeană pe tema dosarului nuclear.

 

Declaraţiile de ieri continuă seria de avertismente lansate de oficialii de la Iran în ultima vreme. La începutul lunii aprilie, directorului Agenţiei iraniene pentru energie atomică a declarat că Iranul este hotărât să instaleze până la 50 de mii centrifuge pentru îmbogăţirea uraniului la centrala de la Natanz. Oficialul iranian a avertizat că Iranul s-ar putea retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară, dacă presiunile din partea comunităţii internaţionale vor continua.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase