Irina Bara a triumfat în Suedia după un meci maraton!

De Teodor Biriş
1Comentariu
Irina Maria Bara
Irina Maria Bara - © FOTO: TENISITE.INFO
Şteianca Irina Maria Bara (225 WTA) a câştigat turneul de la Bastad (Suedia), desfăşurat pe zgură, dotat cu premii de 25.000 de dolari

În finală, Irina, favorită nr. 2, a învins după două ore şi 43 de minute pe Kathinka Von Deichman (Liechtenstein, 23 de ani, nr. 191 WTA) cu scorul de 7-6 (6), 4-6, 6-2. Este primul turneu de simplu câştigat de Irina în 2017.

Cele două sportive s-au mai întâlnit o dată, anul trecut, confruntarea fiind câştigată şi atunci de Irina cu 6-3, 6-3, la Santa Margherita.

În tururile trecute, Irina Bara le-a învins pe Maja Chwalinska (Polonia) 6-2, 7-5, Kajsa Rinaldo Persson (Suedia) 6-0, 6-1, Valentyna Ivakhmenko 6-1, 1-0 abandon, iar în semifinală şteianca a dispus cu scorul de 6-1, 6-2 de Magdalena Frech (Polonia), locul 263 WTA.

Pentru victoria de la Bastad, tenismena din Ştei va fi recompensată cu 50 de puncte şi un premiu în bani de 3.919 dolari.

Este al optulea turneu de simplu câştigat de Irina, după cele de la Bucureşti, Antalya (3), Santa Margherita, Hammamet, toate de 10.000 dolari, şi Hodmezovasarhely, acesta din urmă de 25.000 dolari.

La dublu, Irina Bara a făcut pereche cu Mihaela Buzărnescu şi au ajuns până în sferturi, unde au fost învinse de cuplul Georgia Brescia (Italia)/Julia Wachaczyk (Germania), cu 6-3, 6-4.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor