Irina Bara face pereche cu Alize Cornet la Wimbledon

De Teodor Biriş
Irina Maria Bara
Irina Maria Bara - © FOTO: NEAL TROUSDALE
Șteianca înregistrează un nou maxim în ierarhia probei de simplu – locul 150!

Eliminată în turul doi al calificărilor probei de simplu de la Wimbledon, Irina Maria Bara (23 de ani) concurează pe tabloul principal al probei de dublu la Grand Slamul de la Londra.

Șteianca, clasată pe locul 72 WTA la dublu, face echipă cu franțuzoaica Alize Cornet (28 de ani, locul 126 WTA la dublu). Cele mai bune clasări ale tenismenei din Franța au fost locul 11 la simplu, respectiv locul 59 la dublu.

Perechea Irina Bara/Alize Cornet se va duela în turul I pe iarba londoneză cu Andreja Klepac (Slovenia, 32 de ani, locul 13 la dublu)/Maria Sanchez Martinez (Spania, 35 de ani, locul 4 la dublu), favorite nr. 4. Meciul este programat miercuri, 4 iulie, la amiază.
La precedentul turneu de Grand Slam, cel pe zgură de la Roland Gaross, Irina Bara a ajuns până în sferturile de finală făcând pereche cu Mihaela Buzărnescu.

Într-o altă ordine de idei, cu punctele acumulate în calificările probei de simplu de la Wimbledon, Irina Maria Bara a înregistrat un nou maxim al carierei. Conform clasamentului WTA dat publicităţii ieri, şteianca a urcat cinci locuri şi a ajuns pe locul 150.

În clasamentul celor 46 de românce cuprinse în ierarhia WTA de simplu, Irina Bara este pe locul 7 cu 394 de puncte. Prima este Simona Halep – 7871 puncte (locul 1 WTA), iar ultima Camelia Hristea – 3 puncte (locul 1215 WTA).

La actuala ediţiea Grand Slamului de la Wimbledon, premiile totale în competiţia feminină, masculină şi dublu mixt au ajuns la suma de 34 de milioane de lire sterline.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !